Oamenii legii care au intrat acolo au rămas șocați de ce au descoperit. Centrul de „cercetare” a fost închis îmn 2014. Acum s-a dezvăluit public și de ce s-a luat această măsură, a notat abc.es.
„Capete de om infectate, găleți cu picioare, brațe și capete umane, un frigider plin cu organe genitale bărbătești”, au fost descoperite acolo, a notat sursa citată.
Mai mult, o scenă din Frankenstein a fost „copiată” de cei de la BRC: anchetatorii au găsit capul unei femei cusut de corpul unui bărbat, a relatat Mark Cwynar, fost agent FBI.
Acesta a mai dezvăluit că acolo au fost descoperite, în total, 1755 de părți diferite din corpuri umane, puse în 142 de saci sau pungi, care în total cântăreau 10 tone!
Mai mult, un alt agent FBI care a participat la acea acțiune, a fost diagnosticat cu sindrom postraumatic sever după ce a văzut scenele.
„N-am putut să mai dorm după ceea ce am văzut acolo. Arăta ca un magazin de resturi unde distrugeau părți din corpuri omenești”, a spus acest al doilea agent, a cărui identitate n-a fost dezvăluită.
Centrul de „cercetare” se folosea de declarații false pentru a-i convinge pe membrii familiilor care sufereau câte o pierdere să le predea cadavrele în scopuri științifice.
Troy Harp, care le-a predat cadavrele mamei și bunicii lui celor de la BRC, a spus că a făcut-o convins că acestea vor fi folosite în scopuri știițifice.
„Mi-au spus că le vor folosi pentru investigații legate de cancer”, a afirmat Troy Harp.
Există dovezi că 21 de corpuri de la BRC au fost folosite de armata americană pentru investigații legate de explozii, pentru a se cerceta efectul minelor amplasate în zonele de conflict!
S-a dezvăluit și „lista de prețuri”: un cap putea fi cumpărat cu 270 de euro. Iar un corp întreg ar valora 4.500 de euro.