Filmuleţul arată pisica care se luptă cu şobolanul, apoi îl prinde mândră şi pleacă cu el în dinţi chiar pe sub nasul personalului medical. Pedro Tello, un pacient în vârstă de 45 de ani a povestit dezgustat că personalul spitalului a fost amuzant de acest incident.
”Am auzit gălăgie pe hol, iar medicii şi asistentele râdeau în timp ce se auzea un zgomot ca un scârţâit. Nu ştiam ce s-a întâmplat până când o asistentă a intrat în salon şi am întrebat-o. Când mi-a spus că o pisică a omorât un şobolan, am crezut că glumeşte. Dar când a spus că este adevărat, am fost complet şocat. Nu te aştepţi să găseşti şobolani într-un spital. Când i-am spus acest lucru asistentei, ea a râs şi mi-a zis că pentru asta au pisică în spital, să prindă şobolanii”, a povestit pacientul, pentru presa locală.
Filmuleţul a fost văzut şi de conducerea instituţiei sanitare, care se scuză spunând că spitalul este vechi şi subfinanţat, iar anul acesta va fi demolat pentru a se construi unui nou.