„Ne-am dus la fața locului ca să înțelegem de aproape cum gândesc acești oameni. Am ajuns la 15:30, ora Arizonei, și de la distanță părea o manifestație obișnuită: mame cu copii în cărucior, femei cu câini în lesă, cupluri care se țineau de mână, tineri, oameni în vârstă, unii dintre ei pe scaune albe și încadrați de palmieri, copaci și cactuși. De pe o scenă se auzeau discursuri. Când ne-am apropiat, am văzut însă că pe lângă pălăriile, cizmele de cowboy sau șepcile inscripționate cu Trump, mulți bărbați, dar și femei aveau la ei arme – mitralieră sau pistol ținut la curea”, arată Scena9. 

„Am venit cu arma pentru că americanii se protejează singuri și pentru asta sunt armele, să te protejezi cu ele. Am primit-o anul ăsta de la o rudă”, spune una dintre participantele la manifestație, pentru Scena9.

„Informațiile false, teoriile conspirației și incitarea la violență păreau o normalitate de necontestat în mijlocul acestor oameni”, mai precizează aceeași sursă.

Puteți citi articolul integral aici.

 
 

Urmărește-ne pe Google News