Primul scenariu este cel mai optimist și presupune că premierul Matteo Renzi rămâne la putere. Teoretic, Renzi ar putea să devină din nou premier, dacă va câștiga votul de încredere în legislativ – asta s-ar ptuea întâmpla fie alături de actuala sa coaliţie de guvernare sau împreună cu formaţiunea Forza Italia a lui Silvio Berlusconi.

Desigur, acest scenariu optimist pentru Italia este departe de a deveni realitate. Chiar Matteo Renzi a exclus această posibilitate în discursul de recunoaștere a eșecului înregistrat în cadrul referendumului.

”Experienţa guvernării se încheie aici pentru mine”, a declarat premierul demisionar al Italiei. De asemenea, direfența de aproape 20% dintre cele două tabere îndepărtează extrem de mult posibilitatea întoarcerii lui Renzi.

Italia ar putea să aibă un Guvern tehnocrat

Învestirea unui executiv tehnocrat este prezentată drept cea mai probabilă variantă de către presa italiană. Preşedintele Sergio Mattarella are puterea de a învesti orice premier care se bucură de susţinerea actualei majorităţi parlamentare.

Presa italiană a lansat deja o listă de posibile nume pentru premieri tehnocraţi, printre care se numără actualul ministru de Finanţe, Pier Carlo Padoan, sau preşedintele Senatului, Pietro Grasso.
Executivul tehnocrat nu va avea deloc sarcini ușoare. Mai precis, va trebui să treacă bugetul pentru anul viitor prin legislativ şi să modifice legea electorală înainte de următoarele alegeri.  Parlamentul îşi încheie actualul mandat abia în februarie 2018.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Alegeri anticipate în Italia, un alt scenariu după demisia lui Renzi

Un alt scenariu presupune dizolvarea imediată a legislativului şi declanşarea unor alegeri anticipate. Recenta amendare a legii electorale a fost realizată pentru ca formaţiunea care a câştigat alegerile parlamentare să aibă majoritate în Camera Deputaţilor. Astfel, eşecul reformelor constituţionale înseamnă că realizarea unei alte majorităţi parlamentare este imposibilă din cauza balansului de putere dintre Camera Deputaţilor şi Senat.

Populiştii de la Mişcarea Cinci Stele au cerut organizarea unor alegeri anticipate în următoarea săptămână şi cred că legea electorală poate să fie modificată pentru ca Senatul să se alinieze cu majoritatea din Camera Deputaţilor. Cele mai multe formaţiuni politice se opun unei asemenea amendări, pentru a evita o victorie a populiştilor.

Mai exact, alegerile anticipate ar putea să aducă la putere Mișcarea Cinci Stele, un partid care şi-ar promova platforma eurosceptică şi ar genera o nouă criză europeană după Brexit, după cum notează CNN.  Cel mai pesimist scenariu este acela că Beppe Grillo, fondatorul Mișcării Cinci Stele, ar putea ajunge premier în urma alegeriloranticipate și va organiza un referendum pentru renunțarea la moneda Euro, ba chiar ar putea să organizeze și un referendum privind ieșirea țării din Uniunea Europeană, pe modelul Brexit.

Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale
Recomandări
Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale

Totuşi, formaţiunile italiene tradiţionale ar urma să pună baza unei coaliţii pentru a exclude de la guvernare M5S. Cu toate acestea, un asemenea executiv ar întâmpina noi obstacole şi nu ar reuşi să găsească soluţii pentru probleme omniprezente, precum corupţia şi lenta creştere economică.

Matteo Renzi, înfrângere zdrobitoare

Matteo Renzi a ajuns la putere în urmă cu doi ani, iar sub guvernarea sa au trecut mai multe reforme ale legislaţiei muncii. Acestea au dus la o uşoară creştere economică, însă eonomia italiană, afectată puternic de ambele valuri ale recesiunii economice din 2009 și 2013, se confruntă în continuare cu cea mai lentă creştere din zona euro.

Matteo Renzi a propus acest referendum, argumentând că o asemenea schimbare este necesară pentru a putea să-şi ducă la capăt planul de relansare a economiei italiene. Renzi nu a trecut însă peste acest test. Italienii au votat împotriva schimbării Constituţiei. Tabăra „Nu” a obţinut 54-58%, în timp ce tabăra „Da” a obţinut 42-46%, potrivit ultimelor exit-poll-uri. Estimările iniţiale arătau o victorie mai detaşată a celor care resping reformele constituţionale: 57-61%

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Zodiile care rup norma în weekend. Trei nativi vor avea parte de clipe de vis pe 26 și 27 octombrie
FANATIK.RO
Zodiile care rup norma în weekend. Trei nativi vor avea parte de clipe de vis pe 26 și 27 octombrie
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Câtă sare să pui la varza murată. Așa te asiguri că nu se va înmuia, nu va face floare și nici gustul nu va fi foarte sărat
FANATIK.RO
Câtă sare să pui la varza murată. Așa te asiguri că nu se va înmuia, nu va face floare și nici gustul nu va fi foarte sărat
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Cât costă să mănânci la pensiunea lui Nicolai Tand. Preparatul care îi impresionează pe turiști
Financiarul.ro
Cât costă să mănânci la pensiunea lui Nicolai Tand. Preparatul care îi impresionează pe turiști
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI