„Sute de mii de oameni, în fiecare seară şi aproape în fiecare localitate însemnată, în ianuarie-februarie, au dat aceste semne că soluţia era, atunci, alegeri anticipate şi parlamentare şi prezidenţiale. Nu am fi ajuns aici. Acum, dacă acest referendum nu avea loc, dacă această suspendare nu avea loc, din toamnă riscam să avem chiar violenţe sociale” , a declarat Crin Antonescu, într-o emisiune a Antena3.
Preşedintele interimar le-a mai spus „celor care azi pun în cârca unui procedeu democratic – referendumul – devalorizarea leului, acelora le spun: care ar fi fost valoarea leului dacă, Doamne fereşte!, în toamnă asistam la reizcbucnirea unor tensiuni sociale cu altă intensitate, cu altă violenţă decât au fost ele în ianuarie?”.