Martorii spun că, pe tot parcursul călătoriei, polonezul a fost foarte agitat.
La un moment dat, când autocarul a ajuns în satul hunedorean Ohaba, individul, care urcase în Germania, s-a ridicat de pe scaun, s-a îndreptat spre şofer şi l-a lovit cu un cuţit.
Colegii conducătorului au sărit să-l oprească, însă au fost şi ei agresaţi. Victima a reuşit să tragă pe dreapta, iar polonezul a sărit din autocar şi a luat-o la fugă. Până să-l ajungă cineva, agresorul s-a înjunghiat în inimă cu un cuţit şi s-a prăbuşit la pământ.
La faţa locului au ajuns imediat echipele de prim ajutor, însă polonezul nu a mai putut fi salvat. Din fericire, cei trei conducători auto sunt la spital, în afara oricărui pericol.

 
 

Urmărește-ne pe Google News