După cum se vede în imaginile de mai jos, fata este pe jumătate dezbrăcată, după ce a renunțat la bluză și la sutien. Rămasă doar în pantalonii scurți și cizmele de cauciuc acoperite din plin cu noroi, tânăra își săruta înflăcărată iubitul. Fără să-i intereseze că au audiență numeroasă, cei doi iubăreți, probabil amețiți de alcool, și-au continuat scena de dragoste pătimașă, părând că urmează să facă sex, până la momentul în care focoasa blondă aproape a leșinat.

Vezi imaginile VIDEO 

Tânărul a încercat să-și ajute partenera să se ridice, dar până la urmă a fost nevoie de intervenția paramedicilor de la SMURD și a altor tineri pentru ca fata să se ridice cât de cât pe propriile picioare. Aceasta a fost transportată pe brațe din zonă, până la ambulanță, pentru a primi ajutor medical să-și revină, potrivit someseanul.ro.

A fost ”cod roșu” de ploaie și noroi, sâmbătă, în cea mai așteptată zi a festivalului Electric Castle, care are loc zilele acestea pe domeniul Castelului Banffy din Bonţida, județul Cluj. Show-ul de zilele mari al lui Skrillex nu a fost afectat deloc de intemperii, pentru că fanii, obișnuiți deja cu vremea potrivnică, au venit echipați cu pelerine și cizme de cauciuc.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Obișnuiți deja cu ploaia și cu noroiul, oamenii s-au ”dotat” cu pelerine, cizme de cauciuc, ori au improvizat cu saci de gunoi traşi peste încălţăminte. Toate metodele folosite împotriva ploii au dat rezultate până la un punct, dar după câteva ore de ploaie neîntreruptă, oamenii s-au udat până la piele.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Drumul din România considerat o autostradă din antichitate. I se mai spune și Calea lui Traian, s-a mers pe ea de peste 1500 de ani, este străbătută și azi
FANATIK.RO
Drumul din România considerat o autostradă din antichitate. I se mai spune și Calea lui Traian, s-a mers pe ea de peste 1500 de ani, este străbătută și azi
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI