„Scheletul? O femeie pe care am gasit-o in gradina”

Zilele trecute am ajuns pe la Cetatea Rasnovului, o impresionanta constructie pe varful unei stanci inalte, care atrage turistii ca un magnet. Dar maretia imaginii pe care o vezi de la poalele dealului paleste in fata prostului gust care te intampina inca de la intrarea in situl istoric. Contra sumei de 60.000 lei poti patrunde in cetate si ai dreptul sa nu afli nimic, sa nu ai ghid si sa nu intelegi cam cu ce se mananca istoria locului. Poate doar cu niste mititei stropiti cu bere. Pentru ca in singurele incaperi ramase intregi in cetate se serveste bere „la greu” si mititei sfaraind pe gratar. Spiritul istoric e totusi prezent. O incapere mica, de langa poarta, avand peretii tapetati cu niste desene bizare reprezentand scene de tortura, are un decupaj in podea. Mic si acoperit cu sticla. Turistul poate vedea prin geamul respectiv, sub dusumea, un schelet prafuit intr-un sicriu.
Patruns de evlavie la vederea moastelor stramosesti, am incercat sa aflu istoria eroului cazut probabil in apararea cetatii si expus publicului spre vesnica veneratie a vitejiei sale. Am intrebat-o pe femeia de la poarta, care rupea bilete si care purta un ecuson pe care scria „ghid”. „Scheletul?. E o femeie pe care am gasit-o in gradina. Am pus-o acolo ca sa atraga turistii”. Un fel de prostitutie post-mortem.
Amutit de acest codoslac funerar, am parasit cetatea gandindu-ma la ministrul culturii, Razvan Theodorescu. Care vorbeste atat de mult, de graseiat si de frumos despre istorie, despre vestigiile civilizatiei noastre, despre… Vorbeste.

Urmărește-ne pe Google News