„Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă, bineînţeles limitată de timp, de 3-6 luni de zile, în funcţie de situaţia regională şi de instabilitatea din Republica Moldova, din Transnistria, din Ucraina şi aşa mai departe”, a spus Burduja.
Și a continuat: „Dacă vom continua schema de compensare plafonare, ceea ce pare a fi scenariul de bază, va trebui şi finanţată, pentru a putea să mai stingem din datorile acumulate către furnizori”. „Producătorii şi furnizorii au nevoie de predictibilitate”, în caz contrar, „ar putea genera o problemă în lanţ”, a completat el.
Sebastian Burduja a mai subliniat necesitatea unei consultări cu Ministerul Finanțelor pentru găsirea banilor necesari și a adăugat că este nevoie de o decizie asumată la nivel guvernamental.
Acum, prețurile la energie sunt plafonate în funcție de consum: 0,68 de lei pe kWh pentru cei care consumă sub 100 kWh lunar, 0,8 lei pe kWh pentru cei cu consum între 100 și 250 kWh lunar și 1,3 lei pe kWh pentru cei cu consum mai mare. Aproximativ 5 milioane de consumatori s-au încadrat în plafonul de 100 kWh pe lună, potrivit datelor din vara trecută.
Perioada de plafonare a preţurilor la energie se termină pe 31 martie. Păstrarea schemei și după 1 aprilie trebuie mai întâi discutată în coaliția PSD-PNL-UDMR.