Protejații partidelor au descoperit scurtătura legală perfectă ca să ajungă prefecți sau subprefecți cu statut de funcționar public peste noapte.

Un astfel de exemplu este actualul prefect al Băcăului, Liviu Alexandru Miroșeanu (foto, n.red.), cel care a avut nevoie de doar o lună pentru a trece de statutul de consilier la o agenție națională la cel de reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Mai precis, Miroșeanu s-a transferat, în noiembrie 2019, de la Agenția Națională de Cadastru București, unde era din 2014, la Oficiul Național de Cadastru Bacău.

Liviu Alexandru Miroșeanu

După nici o lună, Miroșeanu a făcut un nou salt, la Primăria Magirești, pe o funcție contractuală de consilier. Aici, nu prin concurs, ci printr-o hotărâre de Consiliu Local, postul său a fost transformat într-unul de funcționar public. La distanță de doar cinci zile, a fost numit prefect.

O evoluție firească în carieră, după cum o descrie acesta, într-un scurt interviu pentru Libertatea.

„Acum a fost momentul potrivit”

Libertatea: – Informația noastră este că ați stat trei zile la Magirești până ați devenit funcționar public, de pe 2 pe 5 decembrie 2019.

Liviu Alexandru Miroșeanu: – Nu au fost doar trei zile, au fost mai multe zile. Au fost peste două săptămâni. A fost o evoluție în cariera mea, în sensul în care am devenit funcționar public, așa cum mi-am dorit.

– Dar de ce abia acum, nu ați mai avut posibilitatea aceasta?

Liviu Alexandru Miroșeanu: – Acum a fost momentul potrivit. Eram detașat la București, era destul de dificil cu familia acasă și am decis să profit de această oportunitate.

– Cum explicați faptul că ați stat atât de puțin la primărie și după aceea, imediat, ați ajuns prefect? E o coincidență? Pare un parcurs făcut special, detașarea de la București la Bacău.

Liviu Alexandru Miroșeanu: – A fost un parcurs firesc. Între timp au apărut discuțiile. Domnul premier Orban mi-a acordat încrederea și am ajuns în acest fel pe funcția de prefect.” 

Liviu Alexandru Miroșeanu a fost deputat de Bacău din partea Partidului Democrat în perioada 2004-2009.

Subprefectul aplicase aceeași rețetă de succes

Subprefectul de Bacău, Luminița Coșa (foto, n.red.), a aplicat o schemă aproape trasă la indigo.

Luminița Coșa

Coșa era director executiv adjunct al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară Bacău din 2010, post la care nu a renunțat nici până azi, fiind doar auto-suspendată de pe funcție. La sfârșitul lunii martie 2017, a început demersurile pentru a obține titulatura de funcționar în cadrul unei primării.

În 18 aprilie 2017, a fost titularizată pe un post la Primăria Nicolae Bălcescu, devenind funcționar public. Două zile mai târziu, Luminița Coșa era desemnată prefect de Bacău, funcție deținută până anul trecut, când a fost retrogradată o treaptă, ca subprefect.

Știți cum e legea, când ești funcționar public poți să fii și o zi. Odată ce ești în corpul funcționarilor publici, poți fi selectat de Guvern și poți fi numit într-o funcție.

Luminița Coșa, subprefect de Bacău

Coșa neagă acuzațiile că ar fi stat doar două zile pe postul de funcționar public ca să ajungă mai apoi prefect și își explică apoi ascensiunea rapidă.

Luminița Coșa:  – Eu vă zic că nu am stat două zile. Eu am dat concursul la Primăria Bălcescu la începutul lui aprilie 2017. Am început demersurile la finalul lunii martie. Pe data de 18 aprilie am fost numită în funcția publică de consilier. Iar numirea mea pe funcția de prefect a venit pe 24.

Libertatea: – Pe 20 aprilie văd în documentul prin care ați fost numită. Dar cum a fost, aveați de gând să rămâneți la primărie și a picat oportunitatea de a fi prefect?

Luminița Coșa: Exact. Era salariul mai bun decât de unde veneam eu, de la Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară. Acolo veniturile erau pe bază de cotizații de la oameni și nu aveai garanția că primești banii.”

Comuna din Bacău care a devenit fabrică de funcționari publici

Cei doi conducători ai județului nu sunt excepții în Bacău. Actualul primar al comunei Dărmănești, Constantin Toma, a câștigat în 2014 postul de contabil al primăriei din Prăjești, devenind astfel funcționar public. Două săptămâni mai târziu a devenit subprefect de Bacău.

Este ceva ilegal? Punctul meu de vedere este clar. Am câștigat un examen, am devenit funcționar public, după care Legea 188 mi-a permis să mă transfer de acolo.

Constantin Toma, primar Dărmănești

Șeful Agenției de Mediu a folosit aceeași metodă

Nici un an mai târziu, la aceeași primărie din Prăjești a dat concurs tot pe postul de contabil și actualul șef al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Viorel Toma, și a devenit funcționar pe 16 februarie 2015.

Ulterior, Viorel Toma a devenit șef de filială la Partidului Liberal Reformator Bacău și director al ANPM, unde este și acum. Postul de contabil de la Prăjești este al său de drept și în prezent. S-a suspendat de pe funcție, pentru că legea îi permite.

Viorel Toma

Surse din politică susțin că Viorel Toma viza un post la ANAF care îi cerea să fie funcționar, dar nu a reușit să îl obțină.

Viorel Toma neagă informația și spune că nu a vânat vreodată statutul de funcționar pentru că nu l-a ajutat la nimic.

„ Eu am lucrat la Primăria Prăjești. Practic am dat concurs pe singurul post de funcționar public care era disponibil în zonă la momentul respectiv. Sunt economist, voiam să îmi exercit meseria. Am venit la muncă, dar nu mai țin minte pentru cât timp. Apoi am devenit președinte PLR Bacău și apoi șef la ANPM și m-am suspendat.”, a declarat Viorel Toma pentru Libertatea.

Contabili pentru o zi

Actualul primar din Prăjești a explicat pentru Libertatea schema folosită în trecut pentru cei care visau să ajungă funcționari publici peste noapte ca să ocupe mai apoi funcții înalte în stat.

„Era o practică în trecut. Câștigau concursul, ajungeau funcționari, stăteau o zi pe post de contabil și apoi plecau. A fost un domn care azi a luat concursul, în aceeași zi s-a mutat la Moinești și după aceea l-au pus subprefect. ”, povestește Damian Petre Jicu.

„Au fost trei cazuri, acest domn de care vă vorbeam, Constantin Toma, a mai fost Viorel Toma și încă o persoană, am un lapsus. Dar acum nu se mai practică.”, ne asigură edilul.

Acesta adaugă: „Veneau, dădeau concurs pentru același post, era mereu pus la concurs cel de contabil. Luau concursul și la câteva zile plecau. De un an putem să îl scoatem la concurs, să-l ocupăm temporar. Dar e tot liber. Nu a luat nimeni examenul. Prima dată când l-am scos la concurs, nu s-a prezentat nimeni. A doua oară, a fost cineva de la o bancă. Dar contabilitatea de la primărie e diferită mult de cea din bancă și nu a trecut testul. ”, a conchis cu tristețe primarul din Prăjești.

Fostul primar din Prăjești, în mandatul căruia postul de contabil al comunei era atât de râvnit nu a dorit să comenteze situația.

Urmărește-ne pe Google News