„Explozia” permiselor de conducere din Congo pe teritoriul României a început în toamna anului 2019. Serviciile publice comunitare pentru regim permise și înmatricularea vehiculelor din mai multe județe au început să fie luate cu asalt de persoane care dețineau permise de conducere categoria B sau de profesioniști eliberate de Republica Congo și solicitau preschimbarea lor cu permise românești.
Pentru a se evita acele județe unde fuseseră deja depuse numeroase cereri de preschimbare, titularii permiselor congoleze își stabileau reședințe temporare în alte județe și efectuau acolo formalitățile. Permisele de conducere congoleze erau autentice, însă modul în care fuseseră dobândite era problematic.
Totul era plănuit în detaliu de o grupare de crimă organizată coordonată de un urmărit internațional român, Lucian Enache, care avea legături cu funcționari congolezi. Cu mai multe condamnări la activ, inclusiv în dosarul „Droguri la Jilava”, Enache a fost dat în urmărire în 2015, când a primit o pedeapsă de 3 ani și 10 luni pentru o înșelăciune.
Inițial, alături de el anchetatorii l-au indicat ca fiind lider al grupării și pe interlopul Romeo Ursu, zis Boenică, la rându-i urmărit internațional, aflat de 12 ani în Iordania, țară cu care România nu are semnat acord de extrădare. Ulterior, procurorii au concluzionat că Boenică era doar unul dintre pionii care acționa în palierul întâi, alături de alte persoane.
Ramificațiile rețelei
Potrivit documentelor din instanță, consultate de Libertatea, românii interesați să obțină în mod fraudulos permise de conducere și care în mod normal nu ar fi reușit să le obțină în România (unii pentru că nu știau să scrie, n.red.) plăteau între 2.000 și 3.000 de euro, prețul stabilit pentru un permis, însă au fost situații în care aceștia au achitat și 5.000 de euro pentru a fi siguri că îl vor obține.
Doi cetățeni cetățenii congolezi, considerați veriga esențială în operațiune, aveau rolul de a încasa și preda sumele de bani care urmau a fi oferite necuvenit funcționarilor din Republica Congo pentru eliberarea permiselor de conducere. Tot ei se ocupau de preluarea permiselor și expedierea lor în România prin intermediul firmelor de curierat.
În schemă figura și o funcționară din cadrul Ambasadei Republicii Congo în România. Încadrată în funcția de secretar, aceasta se ocupa în mod efectiv de întocmirea adeverințelor prin care se certifica autenticitatea permiselor de conducere eliberate de autoritățile acestui stat, în condițiile în care, spun anchetatorii, aceasta era la curent cu modul fraudulos de obținere al acestora de către cetățenii români. Potrivit DIICOT, angajata ambasadei știa că titularii permiselor nu s-au deplasat niciodată în străinătate pentru a susține examenele necesare obținerii permisului de conducere și nici nu au solicitat vreodată vize de la ambasadă pentru a călători în Congo.
În timpul anchetei, peste 100 de persoane din București, Prahova, Teleorman, Dâmbovița și Ialomița au fost puse sub acuzare pentru aderare la grup infracțional organizat, instigare la fals intelectual, dare de mită, participație improprie la acces ilegal la un sistem informatic și uz de fals.
Cum se transforma un permis congolez într-unul românesc
Toate cele peste 100 permisele de conducere figurau eliberate în anii 2017, 2018 și 2019, fiind emise de autoritățile congoleze cu dată falsă, pentru a se crea aparența dobândirii în timp a acestora de către clienții grupării, pentru a evita suspiciunile de fraudă.
Cetățenii români care intrau în posesia permiselor de conducere congoleze obținute în mod fraudulos se prezentau la serviciile județene ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau la SPCRPCIV București, unde erau preschimbate cu permise de conducere românești.
„Se ajungea astfel la situația ca date informatice nereale, care atestau aparenta dobândire licită a unor permise de conducere străine să fie implementate în bazele de date ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu consecința creării unor date informatice false legate de aparenta dobândire legală a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Ulterior aceste date false stăteau la baza preschimbării permiselor de conducere străine cu permise de conducere românești, rezultând un înscris autentic care nu reflecta realitatea”, au precizat procurorii DIICOT.
Cum se eliberează permisele în Congo
Pentru a călători în Congo, cetățenii români au nevoie de viză de intrare, care se obține de la Secția Consulară a Ambasadei Republicii Democrate Congo la București, viza neputându-se obține la frontieră, și se acordă cetățenilor români posesori de pașapoarte sau carnete de marinar.
În ceea ce privește procedura de eliberare a permiselor de conducere, începând cu luna martie 2012, Republica Congo a trecut la eliberarea unor astfel de documente biometrice, care reprezintă un „document securizat”, produs de Comisia Națională pentru eliberarea permiselor de conducere, în parteneriat cu o companie privată specializată în imprimare computerizată.
Candidații la permisul de conducere biometric trebuie să plătească 30 de dolari pentru formularul de cerere și 5 dolari pentru taxe bancare, iar taxele aferente eliberării permisului de conducere biometric variază în funcție de categoria pentru care se optează. Astfel taxa pentru categoriile A și B este de 50 de dolari, iar pentru permisul internațional este de 140 de dolari.
Plata taxelor pentru eliberarea permisului de conducere biometric se face la banca Afriland, iar licența este emisă „exclusiv persoanei în cauză”, la sediul Comisiei Naționale pentru eliberarea permiselor de conducere din Congo.
Prin urmare, solicitantul trebuie să se prezinte personal la Comisia Națională pentru eliberarea permiselor de conducere din Congo și să facă dovada identității sale prin carte de identitate, carte de alegător, pașaport valabil, permis de conducere anterior (dacă deține) și două fotografii.
Persoana care solicită permisul de conducere pentru prima dată trebuie să furnizeze „un certificat profesional care să ateste că a urmat o școală de șoferi, să promoveze, la fața locului, un test de „cunoaștere a semnelor”, un test de „simulare de conducere” pe computer și un test de conducere a unui vehicul pus la dispoziție de Comisia Națională pentru eliberarea permiselor de conducere din Congo.
Fiecare solicitant al permisului de conducere biometric trebuie să se prezinte personal la Comisia Națională pentru eliberarea permiselor de conducere din Congo pentru a obține formularul de cerere și a promova testele de evaluare.
Obținerea permisului de conducere în Republica Democratică Congo este condiționată de parcurgerea a trei etape: control medical care să ateste capacitatea fizică de a conduce; un test de evaluare a cunoștințelor teoretice în materia Codului rutier; un test practic privind abilitățile profesionale de conducere, adică un proces similar cu cel din România.
Peste 100 de inculpați trimiși în judecată
Potrivit DIICOT, românii care au intrat în posesia permiselor de conducere eliberate de autoritățile din Republica Congo nu doar că nu călătorit în această țară, însă unii dintre ei nici măcar nu dețineau pașaport sau pașapoartele nu se mai aflau în termenele de valabilitate. Șapte rechizitorii au întocmit până în prezent procurorii, 104 persoane fiind trimise în judecată, printre acestea și funcționara Ambasadei Republicii Congo în România. Față de peste 20 de persoane, dosarul a fost disjuns, procurorii fiind în imposibilitatea audierii acestora.
Alți trei inculpați, care au recunoscut în totalitate acuzațiile, au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiindu-le stabilite pedepse cu închisoare suspendare. O femeie din București a fost descoperită întâmplător ca fiind deținătoare de permis congolez fals, aceasta nefiind membră a grupării. Femeia le-a declarat anchetatorilor că s-a căsătorit cu un cetățean congolez, iar o rudă a acestuia, aflând că nu promovat examenul pentru permis România, i-a făcut cadou un permis eliberat din Congo, pe care ulterior l-a preschimbat. Trei ani de închisoare cu suspendare este pedeapsa stabilită de procurori și validată de instanță.
Permis din Congo, cadou pentru ziua de naștere la Pătroaia
Acord de recunoaștere a vinovăției a semnat și unul dintre fii membrilor marcanți ai grupării, un bărbat de 39 de ani din satul Pătroaia, Dâmbovița. Acesta a declarat că la sfârșitul anului 2019, prin noiembrie-decembrie a fost contactat telefonic de tatăl său, care i-a comunicat că i-a pregătit o surpriză, în sensul că pe masa din bucătărie îl așteaptă un cadou. Mergând acasă, a găsit un permis de conducere eliberat pe numele său de autoritățile din Republica Democrată Congo, pentru categoriile B, C și E.
Părintele l-a asigurat că permisul poate fi preschimbat în România, deși nu urmase cursurile vreunei școli de șoferi și nici nu a susținut vreodată examen în țara respectivă. Fiind un cadou din partea tatălui, nu a achitat nicio sumă de bani pentru obținerea acestuia.
„Tatăl său l-a anunțat că trebuie să se deplaseze la Ambasada Republicii Democrate Congo în România, unde îi va fi eliberată o adeverință de autenticitate a respectivului permis de conducere, iar acolo nu trebuie decât să transmită personalului ambasadei că vine «din partea lui Lucian, care suportă toate costurile», fiind vorba despre Enache Lucian, liderul grupării”, se menționează în acordul de recunoaștere a vinovăției.
După ce i-a fost eliberată adeverința de la ambasadă, bărbatul a întocmit dosarul de preschimbare, depus la SRPCIV Dâmbovița și la care a fost atașat, conform procedurii, permisul de conducere străin. După două luni, i-a fost eliberat permisul românesc. În cazul său, în urma încheierii acordului de recunoaștere, procurorii au stabilit o pedeapsă de doi ani și nouă luni închisoare cu suspendare.
Două clase în România, permis în Congo
Acord de recunoaștere a vinovăției a semnat și unul dintre cei care au plătit suma maximă pentru a-și cumpăra permisul din Congo. Bărbatul în vârstă de 29 de ani, din Roșiori de Vede, are doar două clase și le-a declarat procurorilor că în luna mai anul trecut a plătit 5.000 de euro pentru a face rost de permis de conducere
Actul i-a ajuns după circa trei săptămâni, depunând la Serviciul de Permise din Teleorman dosarul de preschimbare. Nu a mai apucat să intre în posesia permisului românesc, deoarece la două săptămâni de la data depunerii dosarului au fost efectuate perchezițiile în urma cărora gruparea a fost destructurată. A primit, în schimb, o condamnare de doi ani și șase luni cu suspendare. Toate cele trei permise care au făcut obiectul acordurilor de recunoaștere au fost anulate.
Celelalte șapte procese în care sunt judecați cei 104 inculpați se judecă în prezent pe rolul tribunalelor din București și Teleorman.