”Schengen, venim!” PAH, după captura de peste o tonă de cocaină din Delta Dunării, despre sistemele de supraveghere nefolosite, de la frontiere

Precizie procurărească superbă. Cantitatea toală de droguri “indisponibilizată în vederea confiscării”, conținând drogurile de mare risc și cele de risc, a fost de 318,76 de kilograme.

Ei, bine, numai săptămâna trecută au fost indisponibilizate în vederea confiscării, în județul Tulcea, 1.040 de kilograme de cocaină, drog de mare risc. 23 de ani de acum încolo DIICOT poate dormi în liniște, căci și-a făcut norma multianuală dintr-o singură captură.

Oricum, în ziua în care procurorii DIICOT își făceau poze, la București, pe lângă sacii cu droguri și anunțau că au lucrat din greu pentru această captură legendară, monitorizând cu atenție și îngrijorare traficul de droguri care se petrece pe plajele Mării Negre, e posibil să se fi auzit un zgomot ciudat și greu de identificat. Ei bine, zgomotul ăla era hohotul de râs al unui întreg județ: Tulcea râdea ținându-se cu mâinile de burtă.

Era un râs nervos, o descătușare a deznădejdii funciare, dar era râs. Poate că era și puțină batjocură în hohotele alea, n-ar fi de mirare, pentru că aroganța celor care-și arogă merite inexistente este de-a dreptul sfidătoare.

România nu este o destinație finală pentru consumul de droguri de mare risc. Din fericire. Dar asta nu înseamnă că drogurile de mare risc habar n-au unde se găsește România pe hartă. Au, pentru că pe aici trec ele în drum spre Europa de Vest. Captura-record de pe plaja din Sfântu Gheorghe este un accident însă, nu rodul unei operațiuni migăloase de supraveghere. De aia încă se râde în hohote pe acolo atunci când cineva mai pomenește profesionalismul autorităților. Dacă n-ar fi existat un pui de furtună, combinat cu un motor defect de barcă, cele 1.040 de kilograme de cocaină nu ar fi ajuns în sala de conferințe a DIICOT și și-ar fi văzut liniștite de drum spre țările unde oamenii au bani pe care să-i tragă pe nas.

Vrem să intrăm în Schengen. Ba chiar ne supărăm că unele țări membre ale acordului ne blochează accesul de ani buni. Dar adevărul, pe care nu vrem nici să-l vedem și nici să-l recunoaștem, este că unele dintre granițele noastre sunt șvaițer. Sofisticatele sisteme de supraveghere, care ar trebui să permită prinderea infractorilor și a traficanților care violează frontierele țării, pur și simplu sunt inutilizate. Nu că nu funcționează. Funcționează, sau mai bine zis ar funcționa, dacă ar fi folosite. Numai că nu sunt. Pur și simplu, în anumite zile, sistemul avansat și scump care ar trebui să asigure integritatea frontierei de la Marea Neagră este închis. Dacă știu asta sătenii care profită pentru a bracona nestânjeniți sturioni, de ce n-ar ști-o și traficanții de droguri?

Problema e: dacă o știu sătenii, de ce nu o știu procurorii?

Și mă opresc aici, pentru că iarăși mă pufnește un hohot de râs…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește-ne pe Google News

• Opinie