Andrei Pintenaru are 29 de ani şi este din Azuga. Pasiunea lui pentru munte e atât de mare încât a devenit monitor de schi și ghid montan, informează Mediafax.ro.
„Prima dată m-am urcat pe schiuri la 1 an şi 8 luni, atunci nu prea ştiam ce fac, dar am continuat şi am perseverat, am făcut schi de performanţă şi acum predau”, a declarat Andrei, pentru sursa citată.
Tânărul din Azuga spune că nu mai are răbdare până la iarnă ca să încerce pârtia, așa că vara face schi pe iarbă, cu ajutorul unor schiuri cu role.
„Căutând, cu dor de iarnă, variante de a-mi diversifica activitatea pe timpul verii, am dat peste o pereche de schiuri de iarbă, le-am comandat şi am desfăcut coletul cum desface un copil cadoul de sub brad”, a povestit Pintenaru.
Citește și Fotografie de colecție. Cum arată acum “Liceenii” Mihai Constantin, Ștefan Bănică și Tudor Petruț. ”Reuniunea de clasă”
Cât costă echipamentul pentru schi pe iarbă
Tânărul a precizat că schiurile cu care se dă pe iarbă le-a cumpărat folosite, de pe Internet. Întreg echipamentul constă în clăparii și bețele de iarnă, însă schiurile sunt special realizate pentru a aluneca pe iarnă. Mai are nevoie doar de o cască de protecție, pantaloni scurți și un tricou. Toate costă între 350 și 500 de euro.
„La început eram singur pe pârtie, apoi au venit şi colegii mei monitori, iar de anul trecut lucrez alături de prietenul meu, Vali. (…) Mi-ar plăcea să particip la campionatul mondial de anul viitor şi să reprezint România”, a adăugat instructorul de schi.
Mișcarea în aer liber este benefică pentru sănătate, așa că schiul pe iarbă poate deveni o activitate plăcută, crede tânărul din Azuga. Andrei Pintenaru lucrează acum la o nouă tehnică de predare pe care vrea s-o breveteze.
„Am început să predau şi lecţii. Sunt şi asemănări şi deosebiri, cu cel de iarnă. Senzaţia este diferită, schiul de iarba însă îţi poate corecta şi perfectiona poziţia pentru schiul de iarnă. Toată iarna sunt pe pârtii, de la prima zăpadă până la ultimul petec de zăpădă din munţi. Sezonul trecut a început pentru mine din 15 noiembrie şi s-a încheiat în iunie. Lucrez la o nouă tehnică de predare pe care sper să o brevetez la un moment dat”, a explicat Andrei Pintenaru.
Când este de găsit pe pârtie, Andrei cutreieră traseele montane pentru că este ghid autorizat. Tânărul organizează drumeții atât în România, cât și în străinătate.
sursă foto: Facebook
Citește și „Orașul-marijuana”. Un producător de canabis a cumpărat un oraș, pentru a-l transforma în destinație turistică
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro