Reporter Libertatea: „Ați spus că PSD nu a promovat fake news în campanie. Vă asumați acest mesaj de pe Facebook, o scrisoare din partea dumneavoastră în care se arată că … ‘Luptăm pentru ca Iohannis să nu vă ia ultimii bani de medicamente”?

Viorica Dăncilă: „Nu. Eu nu am venit niciodată cu o dezinformare. Cred că omul care a venit cu cele mai multe e Iohannis”

Reporter Libertatea: „Iată o postare a doamnei Vasilescu: reduceri de 25% la pensii și salarii. Și PSD Teleorman scrie de președintele cu casca în ureche, dar și cu tăierile de salarii”.

Viorica Dăncilă: „Nu le transmit eu. E democrație, fiecare poate să-și expună punctul de vedere. Asta nu înseamnă că e opinia unui partid. S-a spus în aceeași zi că am și eu cască, prompter, s-a văzut că nu. Dar asta nu înseamnă că e opinia întregului partid. Este opinia lor personală, nu a partidului. Dacă veneam cu un comunicat din partea partidului, atunci era opinia partidului. În rest, fiecare membru de partid poate avea părere personală”.

În timpul aceleași conferințe de presă, jurnalistul Libertatea, Valentina Postelnicu, a întrebat-o pe Dăncilă dacă se așteaptă să aibă o discuție cu premierul Ludovic Orban dacă ajunge președinte.

„Voi fi președintele tuturor românilor. Eu știu că trebuie să existe separația puterilor în stat”, a spus Dăncilă.

Redăm dialogul dintre jurnalistul Libertatea și candidatul PSD la președinție:

Jurnalist: În 2018 ați refuzat invitația președintelui Iohannis despre situația Robor. Nu ați venit la Cotroceni. În 2019, la fel cu comisarul european.

Dăncilă: Ați venit iar cu o dezinformare. Numirea comisarului european e atributul premierului. Eu nu merg când un dictator dă ordine. Președintele m-a chemat la ordin, nu a făcut o invitație. Am discutat cu președintele despre primele două propuneri. Am primit după o săptămână o scrisoare de la Ursula von der Leyen pentru o propunere rapidă. Aceeași scrisoare a primit-o și președintele. Ce a făcut președintele? I-a spus Ursulei von der Leyen să nu accepte nominalizarea pentru că va veni alt guvern.

Jurnalist: România e o democrație sau dictatură? Ați spus că Iohannis e dictator.

Dăncilă: Un om care vrea toată puterea în stat nu e dictator?

Citește ce a declarat Viorica Dăncilă în conferința de presă suținută pentru a-și prezenta angajamentul său față de români și prioritățile pentru mandatul de Președinte al României.

După încheierea conferinței de presă, în urma schimbului de replici dintre reporterul Libertatea și Dăncilă, Lia Olguța Vasilescu a transmis un mesaj pe pagina ei de Facebook.

Urmărește-ne pe Google News