O campanie de informare adresată celor care „ne-au răspuns că se tem de COVID, dar se tem și de vaccin”, bazată pe „căldură umană” și pe implicarea medicilor de familie este ceea ce pregătește pentru perioada următoare Ministerul Sănătății, conform descrierii făcute, pentru redacție, de Ștefan Voinea, consilier pe comunicare al lui Vlad Voiculescu.

Campania vine într-un moment în care estimările lui Valeriu Gheorghiță și ale lui Vlad Voiculescu, la unison de această dată, sunt acelea că, din martie, efortul se va muta dinspre numărul mic de vaccinuri spre un număr mult mai mare de vaccinări pe zi, care trebuie gestionat. 

E posibil, spun responsabilii de la București, ca în primăvară să se deblocheze și programările care acum sunt full, până la 15 aprilie. Asta dacă se vor adăuga cele trei vaccinuri noi, despre care autoritățile din Europa și America vorbesc în termeni de aproape certitudine: AstraZeneca, Johnson & Johnson și CureVac.

Spun că vor să răspundă dubiilor oamenilor

În acel moment, dificultatea, care acum constă în a distribui puțin la mulți, s-ar transforma în aceea de a împărți mult la foarte mulți, dintre care unii sunt sceptici. Ministerul Sănătății susține că e la curent cu recentele sondaje din România, care arată că o bună parte dintre cei rezervați, cam 60% dintre ei, conform institutului clujean IRES, sunt îngrijorați cam de aceleași lucruri care-i îngrijorează și pe cei care acceptă vaccinul:

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
  • Eficacitatea vaccinului.
  • Siguranța și eventualele efecte colaterale. 

„Vom face și un sondaj propriu, sperăm să obținem pentru el o finanțare de la UNICEF, să putem merge și în zonele defavorizate, unde cercetările sociologice ajung mai greu”, a spus Ștefan Voinea.

De la preoți la polițistul Godină

Noua campanie de creștere a încrederii în vaccin va fi și diferită, dar și complementară, susține MS. Dacă prima oară s-a apelat la serviciile unor medici cunoscuți, autorități, în campania aceasta se va miza pe două direcții: 

  1. Imaginea unor personalități îndrăgite și foarte diverse, de la preoții Doboș și Necula și până la campioana olimpică Ana Maria Brânză, actorul Victor Rebengiuc, polițistul Marian Godină sau cântărețul Adi Despot. 
  2. Implicarea medicilor de familie, care sunt, după mai multe studii convergente, principalul factor de încredere al pacienților. 

Preotul Necula: „Am temperat. Peste o perioadă vom discuta din nou și vom vedea”

Rugat de Libertatea să spună care este opțiunea lui, preotul ortodox Constantin Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, a spus: 

„Am avut o conversație cu cei de la Ministerul Sănătății, dar am temperat discuțiile. Nu le-am dat niciun răspuns în momentul discuțiilor, vom vedea pe viitor. Momentan am luat o pauză de la tot ce înseamnă exterior, pentru că am obosit”, a explicat părintele Necula. 

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Ca să fiu sincer, nu mai lucrez la nimic altceva decât la ce am de făcut pentru mine, pentru facultate. În perioada asta sunt foarte ocupat cu facultatea și chiar am temperat astfel de discuții.

Părintele Constantin Necula:

„Știu că au fost sunate mai multe persoane, nu cunosc numele lor, dar eu momentan nu am dat niciun răspuns concret. Am discutat cred că în ultimele două săptămâni, nici nu mai știu exact. Peste o perioadă vom discuta din nou și vom vedea. Sunt deschis dialogului, dar nu pentru moment”, a încheiat el.

Părintele Doboș: „M-au ales pentru că am fost mai evlavios printre zgomotoși”

Libertatea l-a căutat și pe Francisc Doboș, părinte la Catedrala Sfântul Iosif din București, cealaltă opțiune a ministerului.

„Am fost sunat de cei de la Ministerul Sănătății și am fost de acord să particip. Am filmat un spot, așa este, dar nu aș vrea să dau eu mai multe detalii despre ce a fost acolo. M-au ales pentru că am fost mai evlavios printre zgomotoși. Nu sunt eu izvorul, doar am fost solicitat și am acceptat să particip la o astfel de inițiativă. Nu e un lucru rău, iar dacă sunt mai multe persoane care au filmat sau urmează să filmeze, Dumnezeu să-i ierte!”, a spus Francisc Doboș.

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”
Recomandări
Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

„Nu vreau să dau detalii acum pentru că nu ar fi corect să o fac. Nu este o inițiativă care mă privește, așa că cei de la Ministerul Sănătății ar trebui să fie comunicatorii în ceea ce privește acest proiect al lor provaccinare. Dar eu am răspuns pozitiv imediat și am participat”, a confirmat el că, în ceea ce-l privește, filmările au avut loc.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI