Totuși, documentul rămâne valabil în anumite situații până la 31 ianuarie 2027. De asemenea, apar schimbări și pentru persoanele de peste 70 de ani.

Milioane de italieni folosesc încă vechea carte de identitate pe hârtie, iar în ultimii ani au existat numeroase termene-limită, amânări și neclarități privind momentul în care documentul își va pierde definitiv valabilitatea. În această situația, pot fi și români care locuiesc în Italia.

Acum există două date certe: 3 august 2026 și 31 ianuarie 2027, precum și o noutate pentru persoanele cu vârsta de peste 70 de ani. Aceste schimbări sunt prevăzute de Decretul privind sportul, transformat în lege la 29 iulie 2026.

Ce nu se mai poate face cu cartea de identitate pe hârtie, din 3 august 2026 în Italia

Începând cu 3 august, cartea de identitate pe hârtie își pierde o parte dintre utilizări, chiar dacă data expirării înscrisă pe document este încă departe.

Ce se întâmplă cu buletinele vechi ale românilor, din 3 august, în Italia. Sunt multe lucruri pe care nu le mai pot face

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Cea mai importantă interdicție privește călătoriile în străinătate. Buletinul pe hârtie nu va mai putea fi folosit pentru ieșirea din țară, indiferent de destinație.

Măsura se aplică atât pentru statele din afara Uniunii Europene, cât și, mai ales, pentru călătoriile în interiorul UE, unde până acum documentul era încă acceptat.

Cei care au programată o deplasare în străinătate vor trebui să folosească cartea de identitate electronică (CIE) sau un pașaport valabil. La trecerea frontierei, buletinul vechi pe hârtie nu va mai fi suficient, chiar dacă mai este valabil încă doi ani.

Până la eliberarea cărții electronice de identitate, autoritățile locale pot emite un document provizoriu pe hârtie. Acesta nu poate fi reînnoit, este valabil cel mult șase luni și trebuie predat autorităților imediat ce titularul primește cartea electronică definitivă.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că unele state ar putea să nu recunoască acest document provizoriu.

Tot din 3 august, cartea de identitate pe hârtie nu va mai putea fi folosită nici pentru încheierea unor noi contracte, deschiderea unor noi conturi bancare sau produse financiare ori pentru solicitarea unei noi identități digitale SPID.

Documentul va rămâne însă valabil, până la 31 ianuarie 2027, pentru încheierea contractelor de asigurare, inclusiv prin intermediul băncilor.

Există și o veste bună pentru cei care au semnat deja contracte. În cazul contractelor publice sau private încheiate până la 3 august 2026, în care cartea de identitate pe hârtie a fost folosită pentru identificarea părților, valabilitatea acestora nu este afectată și rămâne cea prevăzută în contract.

Astfel, persoanele care au încheiat un credit ipotecar, o poliță de asigurare sau un contract de muncă folosind vechiul buletin nu trebuie să își facă griji: documentele rămân valabile.

Unde mai rămâne valabil buletinul vechi, până la 31 ianuarie 2027

A doua dată importantă este 31 ianuarie 2027. Până atunci, cartea de identitate pe hârtie va putea fi folosită în continuare pentru:

  • accesul la servicii medicale, de pensii și de asigurări
  • relațiile cu administrația publică și cu furnizorii de servicii publice
  • primirea corespondenței și a actelor judiciare
  • depunerea sau retragerea de bani de la bănci, instituții financiare și oficii poștale.

Cu alte cuvinte, până la sfârșitul lunii ianuarie 2027, cartea de identitate pe hârtie va putea fi folosită în continuare în majoritatea situațiilor de zi cu zi din Italia, de la consultațiile la medicul de familie și serviciile oferite de Institutul Național de Asigurări Sociale (INPS), până la ridicarea unei scrisori recomandate sau efectuarea operațiunilor bancare.

Buletin electronic pe viață pentru persoanele de peste 70 de ani

O altă modificare îi vizează pe cei care au împlinit vârsta de 70 de ani.

Începând cu 30 iulie 2026, a intrat în vigoare prevederea care introduce cartea de identitate electronică valabilă pe viață pentru persoanele de peste 70 de ani. Astfel, buletinul electronic emis sau reînnoit după împlinirea acestei vârste nu va mai avea termen de expirare.

Prin urmare, titularii nu vor mai fi nevoiți să își reînnoiască documentul o dată la zece ani și nici să se prezinte periodic la serviciul de evidență a populației pentru emiterea unui nou act de identitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.