Fermierul grec Prokopis Bantzis întinde plase uriașe sub cei 8.000 de măslini pe care îi are. Perioadele de secetă i-au afectat cultura, iar măslinii lui rodesc acum o dată la trei ani, față de o dată la doi ani, cât rodeau înainte.
„Nu mai plouă și nici nu mai e frig cu adevărat. Ca urmare, pomii produc mai puțin”, a spus Prokopis Bantzis.
Cu toate că măslinii rezistă la condiții extreme, lungile perioade de secetă fac ca ei să aibă nevoie și de ultima picătură de apă pentru a avea măsline pe ramuri.
Geograful Thanasis Kizos a explicat ce măsuri ar trebui luate de fermieri pentru a face față în viitor schimbărilor climatice.
„Avem nevoie de pomi care să ocupe mult spațiu. Trebuie să fie relativ mari și să aibă coroana întinsă. Copacul are nevoie de plante în jurul lui pentru diversitatea speciilor. Doar asta va ajuta în abordarea consecințelor schimbărilor climatice”, a spus Kizos.
În Lesbos, unde trăiesc 83.000 de oameni, măslinele sunt principalul factor economic, după brânză. Pe lângă asta, măslinul este și identitatea culturală a insulei.