Vaccinarea
Vaccinările cuprinse în calendarul naţional de vaccinare, precum şi a vaccinării la grupele la risc vor fi asigurate exclusiv de către medicii de familie. Acestă decizie este justificată de faptul că vaccinarea prin campanie şcolară prezintă dezavantaje cauzate de lipsa cabinetelor medicale în şcoli, dificultăţile în urmărirea antecedentelor vaccinale ale copiilor, existenţa unor copii neşcolarizaţi, existenţa, în cadrul aceleiaşi clase a unor copii cu ani de naştere diferiţi, a unora repetenţi sau veniţi prin transfer din alte unităţi de învăţământ.
Coplata, numai pentru servicii de reabilitare medicală
Începţând cu 1 aprilie, coplata poate fi percepută numai pentru asistenţa medicală ambulatorie pentru specialitatea clinică de reabilitare medicală, domeniu pentru care nu este prevăzută în prezent. Asiguraţii vor plăti minim 5 lei – maxim 10 lei/ serie de proceduri.
Categoriile de asiguraţi scutite de coplată sunt :
-copiii până la vârsta de 18 ani
-tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni
– ucenicii sau studenţii, dacă nu realizează venituri din muncă
– bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
– pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 740 lei/lună.
Programe naţionale de sănătate
De la 1 Aprilie se vor derula 29 de programe naţionale de sănătate, dintre care 15 programe naţionale cu impact major asupra sănătăţii publice vor fi derulate şi finanţate de Ministerul Sănătăţii, iar celelalte 14 vor fi derulate şi finanţate de către CNAS
Programele naţionale de sănătate publică se adresează în egală măsură persoanelor asigurate şi neasigurate, permiţând astfel accesul echitabil la servicii de sănătate necesare. În cadrul Programului naţional de oncologie, va funcţiona, de la 1 mai, un subprogram de radioterapie, cu buget distinct.
Programul naţional de ortopedie va avea un nou obiectiv: tratamentul instabilităţilor articulare cronice prin implanturi de fixare, care să permită amânarea perioadei de implantare a unei endoproteze, respectiv a unei endoproteze de revizie.
Un nou obiectiv în Programul naţional de diagnostic şi tratament se referă la folosirea aparaturii de înaltă performanţă pentru stimularea cerebrală profundă la bolnavii cu distonii generalizate sau distonii focale/segmentare rezistente la terapia cu toxină botulinică.
Totodată, în cadrul Programului naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, va fi reluată efectuarea procedurilor de fertilizare in vitro şi embriotransfer. Acest subprogram este destinat cuplurilor afectate de disfuncţii ale sistemului reproductiv şi care au nevoie de tratamente pentru a avea copii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro