ComenteazăDin punctul de vedere al Washingtonului, schimbul de deţinuţi a avut un cost semnificativ: eliberarea unor ruşi condamnaţi pentru infracţiuni grave în schimbul americanilor pe care SUA îi consideră deţinuţi pe nedrept, un compromis despre care unii experţi spun că ar putea încuraja luarea de ostatici de către inamicii SUA. Această preocupare l-a expus rapid pe Biden atacurilor din partea adversarilor republicani.
Deşi bilanţul lui Biden pe scena mondială va fi probabil definit în mare măsură de conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, schimbul complicat de deţinuţi de joi între mai multe ţări şi Moscova a reprezentat o realizare de politică externă extrem de necesară pe fondul tensiunilor globale crescute. A fost cu atât mai dificil să se ajungă la acest acord istoric pe fundalul războiului din Ucraina, în care SUA înarmează Kievul împotriva invaziei ruseşti, iar relaţiile dintre Moscova şi Washington au ajuns la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece.
Cu toate acestea, schimbul de deţinuţi reprezintă un pas important în abordarea a ceea ce asistenţii lui Biden au identificat de mult timp ca fiind o prioritate-cheie pe agenda sa de politică externă, în special după ce şi-a încheiat candidatura pentru realegere şi a susţinut-o pe Harris pentru nominalizarea democrată.
„Este o realizare. Diplomaţia inteligentă a produs-o”, a declarat Dennis Ross, fost consilier pentru Orientul Mijlociu în administraţiile republicană şi democrată. „Recuperarea americanilor capturaţi şi deţinuţi pe nedrept face parte din responsabilitatea oricărui guvern”, a punctat expertul.
Biden a salutat joi schimbul de deţinuţi, inclusiv eliberarea reporterului de la The Wall Street Journal Evan Gershkovich şi a fostului puşcaş marin Paul Whelan, ca fiind o „realizare a diplomaţiei” şi, prin extensie, i-ar putea oferi Kamalei Harris o notă pozitivă pentru campania electorală împotriva candidatului republican Donald Trump. Dar experţii spun că Biden va trebui să se lupte cu criticile republicanilor cu privire la acord şi, într-un sens mai larg, va avea încă mult de lucru pentru a-şi şlefui dosarul de politică externă pentru cărţile de istorie.
Politica externă a lui Biden
În ceea ce priveşte partea pozitivă, Biden este creditat pe scară largă cu refacerea alianţelor cu NATO şi cu partenerii asiatici-cheie, precum Japonia şi Coreea de Sud, după preşedinţia lui Trump din perioada 2017-2021, în timpul căreia acesta a pus la îndoială valoarea acestor legături. Ca urmare, unii dintre prietenii Americii sunt acum nervoşi cu privire la perspectivele ca Trump să revină la Casa Albă după alegerile din noiembrie.
Pe de altă parte, Biden se confruntă cu o serie de crize internaţionale care au izbucnit în timpul mandatului său. Lupta Ucrainei pentru a învinge agresiunea militară rusă rămâne nerezolvată. Războiul Israelului împotriva militanţilor Hamas din Gaza continuă pe fondul temerilor tot mai mari privind un război regional mai amplu. China continuă să reprezinte o ameninţare pentru Taiwanul autoguvernat şi o provocare la adresa intereselor SUA în regiunea Indo-Pacific.
Bilanţul lui Biden din primul său an de mandat este încă umbrit de retragerea haotică a SUA din Afganistan şi de preluarea controlului de către talibani.
Republicanii au profitat transmiţând mesajul de campanie al unui glob cuprins de haos în timpul mandatului lui Biden – ceea ce unii dintre ei au numit o „lume în flăcări” – şi încearcă să o picteze şi pe Kamala Harris cu aceeaşi pensulă.
Aliaţii lui Biden susţin că fiecare lider american a trebuit să se confrunte cu propriul său set de provocări pe scena mondială, majoritatea nefiind provocate de el, şi că preşedintele le-a gestionat cu pricepere.
Rolul esențial al Germaniei
În urmă cu două săptămâni, administraţia Biden a fost informată oficial că Rusia era pregătită să accepte acordul, au declarat consilierii. Acest lucru se întâmpla chiar în timp ce cariera politică a lui Biden se prăbuşea, preşedintele dând telefoane pe această temă cu doar câteva ore înainte de a face publică scrisoarea prin care anunţa că nu va mai candida la realegere.
Schimbul de deţinuţi a fost realizat în cele din urmă după mai bine de un an de negocieri minuţioase. Acestea au implicat, de asemenea, Germania şi alţi aliaţi europeni, pentru că schimbul s-a referit la 24 de deţinuţi, inclusiv trei care s-au întors în SUA şi opt care au plecat către Rusia.
Esenţial pentru înţelegere a fost că Germania a fost de acord cu principala cerere a preşedintelui rus Vladimir Putin de eliberare a lui Vadim Krasikov, care a fost condamnat pentru uciderea unui fost militant cecen.
Jeff Rathke, fost diplomat american şi preşedinte al Institutului Americano-German de la Universitatea Johns Hopkins, a declarat că schimbul reflectă relaţiile mult îmbunătăţite dintre Germania şi Statele Unite sub conducerea lui Biden în comparaţie cu Trump. Guvernul german a consimţit, a spus el, „deoarece Statele Unite şi Germania au avut un nivel de încredere şi interes reciproc care a permis să se întâmple ceva dificil în sistemul de justiţie german şi care putea provoca critici acasă”, subliniază expertul.
Câți americani a eliberat Biden?
Cu toate acestea, nu există niciun semn că Putin caută să repare legăturile cu Washingtonul, iar oficialii administraţiei Biden au declarat că înţelegerea pare să fie un schimb unic.
Republicanii n-au pierdut timpul şi l-au acuzat pe Biden că a plătit un preţ prea mare, aşa cum au făcut-o şi ca răspuns la schimbul din 2022 al vedetei americane de baschet Brittney Griner cu Viktor Bout, un rus condamnat pentru trafic internaţional de arme.
„Rămân îngrijorat de faptul că a continua să schimbăm americani nevinovaţi pentru adevăraţi criminali ruşi deţinuţi în SUA şi în alte părţi trimite un mesaj periculos lui Putin, care nu face decât să încurajeze continuarea luării de ostatici de către regimul său”, a declarat Michael McCaul, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor din SUA.
Brett Bruen, fost consilier pe probleme de politică externă în cadrul administraţiei Obama, a declarat că, deşi schimbul a fost o realizare semnificativă pe termen scurt, mai multe acorduri similare încheiate în timpul mandatului lui Biden au „răsturnat decenii de practică ce spunea că nu se negociază cu tiranii pentru eliberarea americanilor”.
Întoarcerea lui Griner a fost urmată în septembrie anul trecut de schimbul a câte cinci deţinuţi între SUA şi Iran. Aceasta a inclus transferul de către SUA a 6 miliarde de dolari din fondurile îngheţate ale Teheranului către un cont bancar din Qatar destinat unor scopuri umanitare, ceea ce, potrivit republicanilor, a reprezentat în esenţă plata unei „răscumpărări”.
Iar în decembrie, Venezuela a eliberat 10 americani în schimbul eliberării de către SUA a unui aliat al lui Maduro aflat în închisoare.
Oficialii administraţiei au apărat astfel de acorduri ca fiind dureroase, dar inevitabile atunci când toate celelalte mijloace au eşuat.
„Deşi este sau ar fi minunat ca aceste persoane să fie eliberate, acest lucru subliniază modul în care luarea de ostatici a devenit un element proeminent şi frecvent – dacă nu chiar în creştere – al strategiei ruseşti faţă de SUA şi Occident”, a declarat Ian Brzezinski, un fost oficial american din domeniul apărării.
De ce acum?
Nu a fost clar de ce Putin a fost de acord să facă un mare schimb de deţinuţi cu Biden, în loc să aştepte posibilitatea ca Trump – care s-a arătat mai receptiv la interesele Moscovei – să revină la Casa Albă în ianuarie. Dar este posibil ca Putin să fi calculat că este mai bine să facă afaceri cu Biden în loc să aştepte următoarea administraţie şi, eventual, să trebuiască să o ia de la zero.
Oficialii americani cred că a fost o afacere unică datorită dorinţei Germaniei de a participa şi nu a existat nicio garanţie că o astfel de ofertă ar mai fi pe masă sub următorul preşedinte.
Trump a insistat în mod repetat că, dacă va fi ales, ar putea obţine cu uşurinţă eliberarea lui Gershkovich, scriind în mai pe reţeaua sa socială: Putin „va face asta pentru mine, dar nu pentru altcineva, iar NOI NU VOM PLĂTI NIMIC!”.
Zeci de cetăţeni americani se află încă în închisori în străinătate calificându-se pentru statutul pe care Washingtonul îl numeşte „deţinuţi pe nedrept” sau sunt efectiv ţinuţi ostatici de guverne străine, unii inclusiv în Rusia, alţii în China şi Iran, sau de actori nestatali, cum ar fi grupul militant palestinian Hamas.
Deşi Biden a promis că va continua să încerce să obţină eliberarea acestora până când va părăsi funcţia la 20 ianuarie, este probabil ca sarcina să fie moştenită de următorul preşedinte.