„Suntem siguri că aceasta nu va contribui la o escaladare, deoarece – aşa cum a explicat şi preşedintele SUA – înseamnă doar a putea apăra un oraş important ca Harkovul, de exemplu”, a declarat Scholz într-un interviu acordat postului de radio bavarez Antenne Bayern.

Decizia a fost luată „atent” împreună cu „prietenii şi aliaţii” Germaniei, a precizat cancelarul.

El a menționat însă că este nevoie de prudenţă, „şi cetăţenii Germaniei se pot baza pe asta”.

„Nu voi permite nicio presiune ca să mă convingă să iau o decizie care nu este bună şi oportună”, a insistat Scholz.

Acesta a adăugat că ceea ce trebuie făcut în plan politic nu se bazează „pe următoarea apariţie la un talk-show, ci pe ce se poate face în mod rezonabil”.

Reamintim că vineri, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a anunţat decizia cancelarului de a permite Ucrainei, atacată de Moscova, să vizeze cu armele livrate de Germania ţinte militare din Rusia.

În ziua precedentă, SUA au autorizat Ucraina să folosească armele americane, pe scară limitată, împotriva unor ţinte de pe teritoriul rus. Decizia a fost justificată de cele două state prin recenta ofensivă rusă asupra regiunii Harkov din nord-estul Ucrainei. 

FOTO: AP

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Basarab1948   •   04.06.2024, 20:53

Mda!L-au„convins”și p-asta!(N-am zis ca l-au șantajat,Doamne ferește)!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Știrileprotv.ro
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Animalul care explodează pentru a-și proteja cuibul în fața unui pericol. Are un mecanism de apărare unic
FANATIK.RO
Animalul care explodează pentru a-și proteja cuibul în fața unui pericol. Are un mecanism de apărare unic
Nunta anului în sportul românesc. Imagini minunate de la ceremonia tradițională din Bucovina
GSP.RO
Nunta anului în sportul românesc. Imagini minunate de la ceremonia tradițională din Bucovina
Cele 6 zodii care vor avea un octombrie perfect. Se anunță bani, dragoste și lucruri bune în viața lor
FANATIK.RO
Cele 6 zodii care vor avea un octombrie perfect. Se anunță bani, dragoste și lucruri bune în viața lor
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
"Nimeni nu mă crede!". Patronul milionar care circulă doar cu metroul în Bucureşti: "Gigi Becali a aflat din presă. Trebuie să fii arogant să mergi singur în maşină" | VIDEO
Orangesport.ro
"Nimeni nu mă crede!". Patronul milionar care circulă doar cu metroul în Bucureşti: "Gigi Becali a aflat din presă. Trebuie să fii arogant să mergi singur în maşină" | VIDEO
Patru români au păcălit un supermarket cu bonurile RetuRO şi au furat 300.000 de lei. Au încercat apoi şi în Germania
Observatornews.ro
Patru români au păcălit un supermarket cu bonurile RetuRO şi au furat 300.000 de lei. Au încercat apoi şi în Germania
Horoscop 25 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să nu se lase influențați de temerile pe care le-au tot strâns și cărora nu le-au găsit nicio rezolvare
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să nu se lase influențați de temerile pe care le-au tot strâns și cărora nu le-au găsit nicio rezolvare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI