• Povestea ciocolatei este subiectul documentarului Rotten, realizat de Netflix, care se axează pe problemele din procesul de furnizare a alimentelor.

Țări precum Belgia sau Franța sunt cunoscute drept mari producătoare de ciocolată, prima dintre ele aruncând pe piață în fiecare an în jur de 270.000 de tone de ciocolată finită.

Dar sursa materiei prime, cacaua, nu este, evident, nici Belgia, nici Franța, ci Africa de Vest. În mod special Coasta de Fildeș și Ghana. Mai exact, Coasta de Fildeș, unde sunt produse aproximativ 40% din boabele de cacao folosite în întreaga lume.

Faptul că puțină lume cunoaște țara de origine a materiei prime folosite pentru ciocolată arată cât de puține lucruri știm în general despre originea mâncării care ajunge pe masa noastră și despre viața oamenilor care o produc.

Producția de cacao reprezintă 15% din Produsul Intern Brut al Coastei de Fildeș, 50% din exporturile totale și angajează două treimi din totalul forței de muncă din țară, ceea ce înseamnă că industria este vitală pentru statul african.

Coasta de Fildeș este practic dependentă de Industria producătoare de cacao FOTO: EPA

O muncă uriașă pentru un profit mizerabil

În general, pentru fermierii din Coasta de Fildeș, profitul este mizerabil. Dar munca este cumplită.

Păstăile care conțin semințele de cacao, boabele pe care le știm și noi, sunt culese din copaci cu maceta. Modul de cultivare și de recoltare este descris în documentarul Netflix drept ”medieval”.

Nimic nu s-a schimbat în ultimele decenii, mecanizarea nu a pătruns aici, și nici nu este nevoie, deoarece fermierii sunt oameni săraci care nu au drepturi decât pe hârtie.

În multe dintre satele de fermieri, sărăcia este vizibilă, nu există apă curentă, nici electricitate în multe cazuri, doar un miros pătrunzător de cacao.

Modul de cultivare și de recoltare este descris drept ”medieval” FOTO: EPA

Sunt aproximativ cinci sau șase milioane de fermieri în Coasta de Fildeș și Ghana care muncesc pentru această industrie, care valorează la nivel global peste 100 de miliarde de dolari pe an.

În ciuda acestei bogății, fermierul mediu are un câștig de mai puțin de un dolar pe zi. Mai exact, la final de an, el adună în total sub 200 de dolari.

Copii traficați pe plantațiile de cacao

În anul 2000, un documentar britanic a dezvăluit că mulți copii erau traficați în Coasta de Fildeș și Ghana pentru a munci în sclavie pe plantațiile de cacao.

Numărul lor este greu de estimat pentru că autoritățile nu sunt puternice și nu fac controale, dar un fermier citat de documentarul Netflix aprecia că ar fi vorba de nu mai puțin de 30.000 de persoane traficate în acest sens.

Pe fondul scandalului izbucnit, sub presiunea publică, marii cumpărători și producători de ciocolată au amenințat cu boicotarea fermierilor din Africa.

Dar în cele din urmă, nimeni nu voia acest lucru. Nici companiile producătoare de ciocolată, nici fermierii care își vedeau pus în pericol și micul profit obținut.

Boicotul s-a amânat și este neclar în ce măsură s-au îmbunătățit condițiile de muncă sau câți copii mai lucrează pe plantații.

Cum ajung boabele de cacao de pe plantație în ciocolată

Există mai multe explicații pentru contrastul dintre profitul mic al fermierilor și bogăția de pe piață.

În Coasta de Fildeș, prețul de vânzare a boabelor de cacao este stabilit anual de un organism guvernamental, ca procent din prețul de piață de la Londra.

Fiecare copac are în jur de 30 de păstăi, fiecare păstaie are 40 de semințe – boabe de cacao FOTO: EPA

În 2018, spre exemplu, prețul pentru un kilogram de boabe era de 750 de franci CFA (vest-africani), adică în jur de 1,34 de dolari.

Un preț de nimic. Și asta pentru că de la plantația de cacao și până la ciocolata de pe masa noastră, nenumărați alți intermediari au de profitat.

În primul rând, unii dintre intermediari sunt chiar cei africani, care cumpără boabele de cacao de la fermieri și le transportă în depozite mai mari, de unde ajung în cele din urmă în porturi, ca apoi să fie exportate în toată lumea.

Pentru fermierii izolați, în satele uitate de lume, fără mijloace materiale și fără infrastructură, este singurul mod de a scăpa de marfă. Dar asta înseamnă și că nu au nicio posibilitate de negociere. De aceea, în unele cazuri trebuie să accepte să dea marfa cu promisiunea că banii vor veni în viitor.

Iar uneori, așa cum relatează fermierii din documentarul Netflix, banii nu mai vin.

Marii câștigători

Dar marii câștigători nu sunt cei din Africa. Marii câștigători sunt traderii de cacao, companiile care cumpără materia primă, o procesează, apoi o vând în cele din urmă producătorilor de ciocolată de care am auzit cu toții.

De traderi, puțini au auzit. Sunt în jur de zece companii, din care trei dețin partea leului: Barry Callebaut, Cargill și Olam.

Lungul drum al boabelor de cacao, de la fermă până în ciocolata de pe raft FOTO: EPA

Aceste companii susțin că nu au cum să influențeze prețul, care este constrâns de legile pieței libere. Dar cantitățile uriașe pe care ei le tranzacționează influențează puternic aceste legi.

În anii 1970, prețul unei tone de cacao era de aproximativ 5.700 de dolari. În timp, a scăzut dramatic, la mai puțin de o treime.

În 2015, pe fondul unei anticipări a creșterii cererii de pe piață, prețul tonei de cacao ajunsese la 3.400 de dolari. În 2016-2017, când cererea nu s-a concretizat, prețul s-a prăbușit însă la 1.900 de dolari.

Rezultatul? Prețul de plecare de pe plantație a fost tăiat cu 37%. Fermierii au simțit imediat fluctuațiile de pe piață în buzunarele lor. Însă prețul ciocolatei la raft nu a scăzut. Iar diferența a fost încasată de marii cumpărători.

Traderii și producătorii spun că de vină pentru prețul final al ciocolatei sunt și magazinele, care adaugă jumătate din acest preț.

O rază de speranță

În timp, mai multe programe de certificare, cu rolul de a crea o legătură clară între producătorii de ciocolată și fermieri, spre binele celor din urmă, au apărut pe piață. Dar ele au avut un succes relativ.

Produsă dintr-o materie primă vândută în Africa la un preț mic, ciocolata îi îmbogățește pe producătorii occidentali FOTO: EPA

Acum, un producător olandez de ciocolată, Tonys Chocolonely, încearcă să treacă la următorul nivel. În documentarul Netflix, acesta explică cum a creat legături cu fermierii de la care cumpără cu 40% peste prețul pieței.

Iar planul său este să colaboreze cu unul dintre marii procesatori,
Barry Callebaut. Dar fără implicarea tuturor marilor actori de pe piață, creșterea veniturilor fermierilor este aproape imposibilă.

Un proiect și mai ambițios a fost început chiar în Coasta de Fildeș de Axel Emmanuel, un ciocolatier local, ale cărui produse se vând acum inclusiv în magazinele franceze.

Dar pașii sunt mici, iar situația fermierilor rămâne precară.

La mijlocul lui decembrie, Reuters relata că fermierii din Coasta de Fildeș și Ghana și-au anunțat intenția de a impune marilor cumpărători o suplimentare a prețului cu 400 de dolari pentru fiecare tonă de cacao pentru sezonul 2020/2021, cu scopul de a asigura un preț minim necesar traiului lor zilnic.

Marii cumpărători au aprobat în mod public solicitarea, dar au subminat de fapt strategia fermierilor reducând achizițiile și negociind alte reduceri semnificative de preț.


Libertatea a mai scris despre ”Războaiele avocado-ului. Cât sânge curge în Mexic pentru un mic dejun sănătos în Europa”.

Urmărește-ne pe Google News