„E foarte aglomerat, mă uitam în stațiile de la RATB, mi se pare de neacceptat cumva”, a spus o mămică. Pe strada Ardealului, unde se află Școala nr. 179, mașinile stăteau în coadă. Nimeni nu claxona, le lăsau părinților timpul să iasă din mașină, să le aranjeze rucsacul elevilor și pentru o ultimă îmbrățișare. Ca taxiurile la aeroport.
„Nu toți părinții au posibilitatea să-și aducă copilul cu mașina la școală. E foarte aglomerat, mă uitam în stațiile de la RATB, mi se pare de neacceptat cumva. Pentru că virusul se transmite în mijloacele de transport și stațiile erau arhipline”, a spus o mamă care și-a adus copilul cu autobuzul, din Străulești.
„Lăsați copiii și mergeți părinții, vă rugăm. Lăsați copiii și mergeți, ca să nu se aglomereze”, sunt îndemnurile în buclă ale unei angajate a școlii. „Hai, mai cu viață că a început școala! Haide-hai, inorogule!”, îndeamnă ea o fetiță care poartă o diademă cu un corn în frunte, poate pentru noroc.
Bucuria bunicilor
Alexandru Duma este aproape mai fericit decât nepotul lui, Ștefan. Îi pune băiatului rucsacul în spate și îi aranjează gluga. În ultimele luni a fost dădacă pentru toți cei trei nepoți: grădiniță, clasa I și clasa a III-a.
Ochii îi râd de bucurie bărbatului care a ieșit de patru ani la pensie. „Sunt cu serviciul complet! Aveam activitate cu ei acasă, dar așa e o altă treabă, mai ieșim afară, chiar de dimineață. E plăcut!”, spune entuziasmat bunicul, pentru publicația Școala 9 BRD, o platformă publicistică având ca temă educația, fondată și finanțată de BRD, dar scrisă de jurnaliști independenți.
Părinții le-au făcut copiilor propriul instructaj. „Să îmi țin masca tot timpul, să mă dezinfectez, să nu stau chiar atât de aproape de colegi și… nu prea mai știu”, repetă lecția învățată Ilinca Chițu, o fetiță din „a III-a D”. Mama e mulțumită: „Ea e responsabilă și o să facă față cu brio, sunt convinsă”.
Peste 2,4 milioane de copii au început ieri al doilea semestru de școală. Fizic. Alți 300.000 continuă școala online din cauza situației epidemiologice de la ei din localitate sau fiindcă au probleme medicale. 8.000 de copii și-au luat scutire medicală ca să stea acasă și să continue educația online.
Mai multe despre cum a fost prima zi din semestrul al doilea, pe Școala 9.