A doua zi de școală pentru familia stabilită în ruinele uzinei Steagul Roșu. Gemenele vor curent pentru lecții

“Eu sunt șofer pe un autocamion/Pentru mine drumul nu-i nici lung, nici monoton!”, sună vocea răgușită a lui Ilie Micolov pe fundalul unor imagini de arhivă cu bătrânele Bucegi și Carpați.

Micolov nu mai e, interpretul arhicunoscutei “Dragoste la prima vedere” s-a stins în 2018. La fel, Bucegiul și Carpațiul s-au pierdut într-un păienjeniș în care, pentru români, pot reprezenta munți, mărci de țigări, de bere, de arme. Mai puțin de camioane.

A rămas o bucățică a imensei uzine Steagul Roșu, care producea camioanele, însă fabrica Roman de azi, deși rezistă, e la mii de angajați distanță, în minus, de cei 26.000 care lucrau pe platformă în 1974.

Însă într-un colț, de-a latul uzinei, într-un brusturiș des, a mai rămas ceva din imaginile de mai sus: locul fostei piste de încercări de la Steagul Roșu.

Nu doar natura e vie la marginea fabricii. Aici stă, deopotrivă aproape și departe de civilizație, căci pomii crescuți alandala sunt pânza fermecată care ascunde ce e-n spatele lor, o familie întreagă, cu 10 suflete, in care 4 copii mici.

Semnal S.O.S.

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Oamenii care stau pe fosta pistă de încercări au, pentru locuit, o singură anexă, fără geamuri, în care se înghesuie în condiții insalubre.

“Am venit aici acum vreo 4 ani, nu mai știu exact”, spune Laszlo Borcea-Nagy, capul familiei. Are 30 de primăveri și nu știe să fi stat undeva atât de mult ca acolo, în triunghiul dintre străzile Laminoarelor, Poienilor și Prunului.

Din spatele lui iese o dâră de fum, care urcă spre cer ca un semnal S.O.S. al cuiva rătăcit pe o insulă izolată, “sunt oameni aici”.

E de la grătarul improvizat pe care soția lui, Sonia Magdalena Ruja, 34 de ani, gătește două pachete de macaroane și tăiței ale căror pungi sunt la fel de îngălbenite de timp ca pastele făinoase dinăuntru.

Bidonul din vecini

Femeia va fierbe pastele în apa primită cadou din vecini. “Cu apa ne mai ajută lumea de aici, paznicii de la halele astea. Ne umplu bidonul ăsta albastru, să avem cu ce să ne spălăm, ce să bem și cu ce să gătim”, spune, ținând un copil de mână, pe Laszlo.

E cel mai mic, Lazar Miklos. În jurul casei, Andrei, cel mai mare, se învârte ca un electron pe orbite bine stabilite.

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Iar în nucleu, am fi zis în ușă, doar că nu există, așteaptă fetițele. Sunt gemene, blonde și rușinoase. Sara și Elisabeta.

Laszlo spune că, pe lângă cei 4 copii, mai are doi, care locuiesc tot acolo. “Plus socrul meu și cumnatul meu”. Toți în două camere minuscule, cu mobilă sărăcăcioasă și o vitrină din care se distinge o banană înnegrită.

Naveta

Copiii sunt la școală și la grădiniță în Săcele, orașul aproape lipit de Brașov. “Mergem cu microbuzul până acolo, cu maxi-taxi. Se mai plânge doamna educatoare că mai întârziem, dar le spunem că venim de departe”, zice mama.

Ea spune că duce fetițele la grădinița “Moroianu” din oraș. Ziarul a identificat locul drept Grădinița cu program normal nr. 4, aflată pe strada George Moroianu, însă nimeni n-a răspuns pentru a confirma dacă fetițele chiar sunt duse la grădiniță.

Ele spun că da și, mai mult, vor curent acasă. Pentru lecții.

“Și noi vrem curent și apă, dar mai mult vrem să nu ne mai temem că vin ăștia cu buldozerele. Așa ne-au zis. A venit proprietarul de aici și a spus că trebuie să plecăm, că el vine cu buldozerul să dărâme aici. Dar unde să plecăm?”, se plânge mama.

Recomandări

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

Sacul de rafie

Autoritățile știu de ei. “Poliția vine, dar ne lasă în pace, știe că suntem amărâți”, spune Sonia Magdalena.

Fără curent, nu se pune problema de telefoane ori tablete.

Însă fetițele au și o comoară a lor. Aici nu există învățământ online, pentru că totul e natură.

Într-un sac de rafie, ascuns în verziș, se înghesuie jucării ori resturi de jucării găsite în zonă.

Și, cu sacul în față, copiii uită că sunt desculți.

Însă părinții nu uită. Simt că pot fi scoși oricând în strada care e atât de aproape. Și e septembrie, iarna se apropie, într-un an atât de groaznic pentru toată lumea.

Din Tel Aviv-ul intrat din nou în măsuri speciale și până în Los Angeles, din Johannesburg în Tokio și până în marginea cartierului Noua-Dârste din Brașov, oamenii încearcă să înceapă școala și să se termine prăpădul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro