La Bivolari au fost înregistrate, potrivit raportului Direcţiei de Sănătate Publică, 7,74 de cazuri la mia de locuitori, fiind singura localitate din judeţul Iași aflată în scenariul roşu.
Asta înseamnă că toți cei 287 de elevi trebuie să înceapă școala în fața calculatorului. Problema este că, potrivit Inspectoratului Școlar Iași, doar 60% dintre elevii de la cele patru şcoli din localitate au şi acces la internet sau la un dispozitiv conectat la internet.
Reprezentanții ISJ spun că în perioada următoare încearcă să asigure necesarul de tablete sau laptopuri, astfel încât elevii să poată face cursuri online.
Conform inspectorului şcolar general Genoveva Farcaş, cadrele didactice de la cele patru şcoli din Bivolari au acces la internet.
O problemă semnalată de şefa ISJ Iaşi este cea a măştilor pentru elevi. Există localităţi în care nu a fost achiziţionat încă necesarul de măşti de protecţie, iar 10% dintre unităţile şcolare nu au încă dezinfectant pentru începerea anului în siguranţă.
În 43 de localități “roșii”, din România, școala va începe exclusiv online, din cauza numărului mare de cazuri.
Ministerul Sănătății a publicat, luni, analiza epidemiologică pe județe și localități care arată rata de incidență a infecțiilor cu coronavirus la mia de locuitori, date esențiale pentru începerea noului an școlar.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro