ComenteazăMihaela Nabăr, directoarea World Vision România, explică pentru Libertatea, în baza studiului publicat recent de organizație, cum a arătat viața copiilor și a familiilor acestora din mediul rural în peioada pandemiei.
Principalele concluzii:
- peste 40% dintre elevi nu au participat la şcoala online;
- 1 din 3 părinţi recunosc că n-au petrecut mai mult timp cu copiii lor pe perioada stării de urgență, deşi aceștia ar fi avut nevoie de suport sporit;
- 40% dintre părinți n-au reușit să asigure necesarul de alimente, rechizite, produse de igienă, curățenie ori medicamente;
- 2 din 5 părinți au fost nevoiți să adopte strategii de reducere a cheltuielilor ;
- 1.200 de școli din România au toaleta în curte.
Cercetarea “Bunăstarea copilului din mediul rural în perioada pandemiei de COVID-19” a fost derulată telefonic în perioada 10 mai – 27 iunie 2020 și a colectat informații din cele 6 județe (Cluj, Dolj, Ialomița, Vaslui, Iași, Vâlcea – 139 de comune și 313 sate) în care World Vision România derulează intervenții.
– Înainte să discutăm despre studiul lansat de World Vision, cum credeți că va arăta noul an școlar pentru elevii din mediul rural?
– Am vorbit cu elevii, cu profesorii și cu reprezentanții autorităților publice din comunitățile în care intervenim. În acest moment, cu toții sunt foarte confuzi. Nu cred că suntem în contextul în care putem să ne gândim la scenarii perfect funcționale și magice sau la aceeași măsură aplicabilă tuturor școlilor.
– Iar acum, despre studiu: care a fost miza organizației pe care o reprezentați?
– Am vrut să vedem cum a fost viața pentru acești copii din punct de vedere material, emoțional și al accesului la educație, de când a început pandemia. Rezultatele vorbesc de la sine: peste jumătate dintre părinți n-au lucrat, iar peste 40% n-au putut să asigure suficiente alimente, produse de igienă, medicamente sau rechizite pentru copiii lor.
Aproape jumătate dintre copii n-au participat la școala online și o treime dintre părinți n-au petrecut mai mult timp cu copiii lor, deşi ei ar fi avut nevoie de suport socio-emoțional sporit.
– Ce s-a schimbat în viețile familiilor din mediul rural în ultimele luni?
– Lucrurile au devenit cu adevărat disperate. Am văzut-o cu ochii mei când am fost pe teren, în timpul stării de urgenţă. Am simțit o puternică deznădejde, incertitudine și resemnare. Foarte multe familii nu și-au mai putut acoperi cheltuielile pentru nevoile de subzistență.
Unul din cinci părinți a avut venituri mai mici de când s-a adoptat starea de urgență. Unii au fost concediați, alții au intrat în șomaj tehnic ori n-au mai putut obține bani lucrând cu ziua.
Matematica în ”România offline”
– Ce spune studiul despre cauzele neparticipării acestor copii în educația online?
– Motivele sunt variate şi scot în evidenţă problemele sistemului de educaţie românesc. În primul rând, cum poate face şcoală online un copil care nu are de pe ce să lucreze?!
Peste 55% dintre părinţi n-au un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie.
Ce să mai vorbim despre educație sau alfabetizare digitală?! Oricât de greu pare de închipuit pentru cineva dintr-un oraș mare, unii copii chiar n-au nici telefon, nici laptop, nici tabletă. Iar foarte mulţi dintre cei care au, cum este cazul lui Ionuț, unul dintre copiii de care ne ocupăm, au telefoane cu butoane. Ar trebui să încercăm cu toții să vedem cum poţi face lecțiile la matematică de pe un telefon cu butoane. Aşa vezi realitatea educaţiei din România offline.
– Spuneți-ne mai multe despre Ionuț.
–Locuiește cu cei patru frați, părinții și bunica într-o casă de chirpici cu doar două camere. Tatăl lucrează la spații verzi în cel mai apropiat oraș, de aici venind singurul venit al familiei. De ani întregi încearcă să pună un ban deoparte pentru a-și construi o cameră nouă, unde să aibă copiii mai mult spațiu.
Școala era reperul pentru Ionuț. Mutarea în online nu a fost o opțiune pentru el. Ionuț era parte dintr-un proiect World Vision în comunitatea sa. Așa că rămânea de două ori pe săptămână la școală, după ore, unde lua masa alături de colegi și participa la activităţi educaționale care îl ajutau să aprofundeze materia la română şi matematică.
Telefonul mamei, de pe care trebuia să-și facă temele, e cu butoane și fără conexiune la internet. Astfel, Ionuț nu a putut să-și continue lecțiile online și nici să rămână în contact cu colegii săi, care au continuat să învețe și să păstreze legătura într-un grup de WhatsApp. A suferit mult și s-a închis în sine.
Mihaela Nabăr:
Fetița care s-a speriat pentru mama ei bolnavă
– Ați mai întâmpinat cazuri asemănătoare ?
– O situația mai specială a fost cea a unei fetițe de 13 ani din Vaslui, pentru care această perioadă a venit cu foarte multe vești negative: pandemia, închiderea școlilor și un diagnostic cu o boală foarte gravă a mamei. Ea este plecată în Italia și au ținut legătura prin telefon.
Fetița s-a speriat atunci când a văzut la știri că oamenii deja bolnavi sunt predispuși să facă forme foarte grave dacă sunt infectați cu COVID-19. I-am oferit consiliere psihologică fetei, am fost mereu alături de ea.
Mihaela Nabăr:
Sunt foarte mulți copiii care trec prin aceleași provocări, iar pentru ei este extrem de important să se intereseze cineva de ei, de sănătatea, securitatea și de educația lor. Dacă vom întoarce capul, pentru că tuturor ne este greu în această perioadă, ei vor deveni copiii lăsați în urmă ai României.
Stările prin care au trecut copiii din întreaga lume în perioada pandemiei
– Cât de izolați s-au simțit copiii în ultimele luni?
– Din toate discuțiile cu colegii mei de la firul ierbii, care au mers în fiecare zi pe teren, a reieșit că cei mai vulnerabili copii din rural s-au simțit departe de prieteni, de familie, uneori și de şcoală.
Iar statisticile se confirmă și la nivel global: 91% dintre copii şi adolescenţi trec prin experienţe tulburătoare din cauza COVID-19, conform unui studiu World Vision.
Studiul a inclus 101 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani din 13 ţări: România, Albania, Bangladesh, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Republica Democrată Congo, Mali, Mongolia, Nicaragua, Peru, Filipine, Sierra Leone, precum şi copii refugiaţi sirieni, care trăiesc în tabere de refugiaţi în apropierea graniţei turco-siriene.
Printre sentimentele pe care copiii şi adolescenţii intervievaţi le-au simţit în perioada pandemiei de coronavirus sunt stresul, anxietatea, furia, îngrijorarea, incertitudinea. Conform analizei, trei factori importanţi au avut un impact direct asupra stării emoţionale a copiilor: închiderea şcolilor, distanţarea socială şi sărăcia în creştere.
Ministerul Educației nu a făcut cât era nevoie
– În toamnă, ar urma să ajungă 250 de mii de tablete în școli? Este îndeajuns să le dai copiilor o tabletă ca să aibă acces la educația online?
– Exact acesta este un alt motiv foarte important pentru care în România, de fapt, s-a făcut foarte puțină școală online. Să faci educaţie online înseamnă mult mai mult decât să dai teme pe WhatsApp sau pe e-mail, înseamnă conținut digital, expertiză şi o formare la care, din păcate, cadrele didactice din România n-au avut acces.
Cei care au făcut lecţii online într-adevăr sunt autodidacţi şi au dat mai departe, la rândul lor, din ce au învăţat colegilor de breaslă.
Mihaela Nabăr:
Noi desfășurăm de anul trecut un proiect amplu de educaţie digitală, ”Școala din Valiză“, în unitățile de învățământ din mediul rural. Copiii şi profesorii au acces la dispozitive, o platformă de e-learning şi formare digitală constantă. Profesorii au mers la cursuri, la sesiuni de mentorat și sunt consiliaţi permanent. Formarea profesorilor este esenţială pentru ca şcoala online să funcţioneze: cum să facem educaţie digitală dacă cei care ar trebui să o facă nu ştiu cum?!
– Ministerul Educației a luat vreo măsură concretă pentru a facilita accesul la educație online pentru copiii din rural?
– Lucrurile nu au funcţionat deloc aşa cum trebuie, asta este clar. Însă perioada aceasta pur și simplu a scos la iveală toate eșecurile sistemului de educație românesc din ultimii 30 de ani, o perioada de confuzie continuă, de așa-zise reforme, 30 de miniștri ai educației și, în continuare, peste 330.000 de elevi care învață în școli inadecvate.
Educația digitală n-a fost niciodată o prioritate, n-am crezut că va veni o pandemie care ne va forța, practic, să trecem și noi în online. Iar când vine vorba de condiții de igienă și adaptare rapidă, trebuie să avem în minte următoarea realitate: 1.200 de școli din România au toaleta în curte.
Mihaela Nabăr:
Noi am avut discuţii cu Ministerul în această perioadă şi întotdeauna s-a vorbit de soluţii. Chiar dacă este târziu, nu este prea târziu, iar soluţiile trebuie găsite. Fiind un ONG cu expertiză de 30 de ani pe zone de educaţie, ne dorim să contribuim şi să ajutăm: nu este momentul pentru reproşuri, este momentul să găsim o soluţie pentru ca din toamnă educaţia să continue, într-un fel sau în altul.
”Pentru ei, educaţia chiar înseamnă supravieţuire“
– Care este cea mai mare nevoie a copiiilor din mediul rural în acest moment?
– Pentru ei, educaţia chiar înseamnă supravieţuire. Sigur că avem tendinţa să ne uităm mai degrabă la lucrurile care pot avea o rezolvare imediată, iar investiția în educaţie, ca proces pe termen lung, este greu de vizualizat. Însă, dacă un copil nu are acces la educaţie, nu va putea niciodată să-şi depăşească condiţia. Astfel, va ajunge adultul care, la rândul lui, va avea copii pe care nu va avea cu ce să-i trimită la şcoală.
Noi am lansat campania de strângere de fonduri dedicate intervenției de urgență în sprijinul școlilor și copiilor din mediul rural. Avem în vedere intervenția pentru cel puțin 6.600 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate și 27 de şcoli şi 6 grădiniţe pentru renovări și reabilitări în regim de urgență.
Cei care vor să-i sprijine pe copiii lăsaţi în urmă de sistemul de educaţie pot dona prin SMS la 8864 cu textul SPERANŢĂ (4 euro/lună) sau direct pe site-ul campaniei.