• “Clanul leilor”, despre care presa vorbește de câteva zile ca despre “un trol sau un grup de troli”, e compus din mii de elevi care se plictisesc, discută între ei pe platforma Discord, își pun piese și întrerup orele ținute pe Zoom, înjurând și strigând “V-a dat raid Clanul Leilor!”

Pe canalul “Clanul Leilor” de pe platforma Discord sunt 6.844 de membri miercuri la prânz, aproape 1.500 dintre ei fiind online.

Reporterul Libertatea a intrat pe canalul unde se organizează “clanul”. Unii puști au microfonul pornit și le poți auzi conversațiile.

“Am ședință cu părinții azi pe Zoom, dacă vreți să intrați. Oricum vă dau link-ul”, zice un băiat.

”Forță leilor”, îi răspunde altul.

În decursul a mai puțin de două ore de când sunt pe canalul lor, puștii și-au dat zeci de linkuri de Zoom. Sunt linkuri la ore ținute online, în cadrul a diferite școli din România, forțate să țină cursurile online din cauza pandemiei. Unele linkuri sunt de la propriile ore, altele sunt de la orele unor cunoscuți. 

După ce unul dintre ei trimite linkul la sesiunea de Zoom, câțiva încearcă să intre la ora respectivă, să facă un “raid”, în limbajul lor.

Mulți se plâng că la orele care se desfășoară pe Google Meet nu prea au acces, spre deosebire de cele de pe Zoom. Platforma e mai bine securizată.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Școala online, întreruptă de „Clanul leilor”. Nu sunt hackeri, sunt mii de puști care împart linkurile cu orele de pe Zoom, iar alți elevi intră și înjură
Captură de pe platforma Discord. Conversații de pe canalul “Clanul Leilor”

Ce discută între ei membrii “clanului”

“Hai pe ăsta! Vrem să scăpăm de oră!”

“Vreau să dau și eu raid!”

“Cine vrea codul de la Zoom, să îmi ziceți!”

“Coaie, eu vreau!

“Să vă puneți numele așa încât să pară eroare. Connecting, puncte, puncte”

“Stați că îmi fac un cont de Gmail acum!”

“Hai mă dați coduri!”

“Bă, da ați apărut la PRO TV, așa ceva!”

“A dat cod, a dat cod, a dat cod!!!!”

“Uită-te mă pe Raid Chat!”

“Zi și tu acolo Raid Clanul Leilor!”

“E ora de religie!”

“Raidurile” lor, între distracție și bullying

Unul dintre puști, care tocmai a făcut un raid, le povestește celorlalți că unul dintre elevi a început să plângă. Trec de la amuzament, la uimire și apoi la părere de rău.

“Săracul copil”, zice unul cu un fel de regret și uimire. E ca și cum își dau seama de efectul acțiunilor lor abia ulterior, în timp ce dezbat despre ele pe Discord. 

– Bă, a început copilul ăla să plângă, coaie, și a venit mă-sa peste el, în puii mei.
– L-a bătut, cred că.
– Coaie, a venit mă-sa peste el.
– Bă, nu l-ai văzut când îl lua pe ăla de ureche, coaie?
– Stați să vă arăt pe filmare cum a venit mă-sa.
– Bă, adev.
– L-ai văzut când îl lua pe ăla de ureche?
– L-a luat de ureche, mă?
– Chiar a început să plângă, coaie?
– Uitați-vă, uitați-vă, a început să plângă.
– Săracul copil.
– A început să plângă, coaie, copilul. Doamneeee!

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Cine a fondat “clanul”?

Întreruperea orelor ținute pe Zoom a început prin primăvara. “Clanul Leilor” a fost înființat de un băiat de 12-13 ani pe nume Valentin.

Într-un dialog postat pe YouTube acum câteva zile, între Valentin și un utilizator de YouTube cu contul MzRk KeNNz, fondatorul “Clanului Leilor” spune că el nu a mai dat un “raid” de acum cinci luni.

“Ai găsit o breșă de securitate, sensibilă, ce ai făcut acum este epic”

MzRk KeNNz: Nu ai ce să pățești mare lucru, pentru că cei care au dat linkurile respective… Tu nu ai hackuit nimic. Nu ai spart niciun server, nu ai încălcat nicio regulă. Doar ai lansat un trend pe Discord unde ceilalți copii au venit și ți-au dat linkurile respective.
Valentin: Da.
MzRk KeNNz: Nu ai incitat nici la ură. 
(…)
MzRk KeNNz: Deci tu până la urmă ai găsit o breșă de securitate, sensibilă, ce ai făcut acum este epic. Ăștia care fac ore pe online, pe Zoom, nu sunt securizate. Ai avut iq-ul 500 ca să intri peste ei.
Valentin: Nu a fost mare lucru, coaie. Îmi dă un copil (linkul, n.r.).
MzRk KeNNz: Nu a fost mare lucru, dar uite, că ai pus pe jar atâta lume. (…) Tu le-ai demonstrat că poți să intri peste ei la oră, ceea ce este ok, din punctul meu de vedere, tehnic, pentru că ai 12 sau 13 ani și ai reușit acest lucru.
Valentin: Da, frate.
MzRk KeNNz: Degeaba te ascunzi.
Valentin: Cu ce mă ascund?
(…)
MzRk KeNNz: Și dacă îți iei amendă, sunt aici pe chat oameni dornici să ți-o plătească.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Ce face Poliția?

Am sunat la Inspectoratul General al Poliției Române să întreb dacă au fost făcute sesizări de profesori sau părinți pentru întreruperea orelor, dar și pentru a afla ce face Poliția în speța asta. 

Purtătorul de cuvânt IGPR a spus că ar fi existat o sesizare la Vrancea, să sunăm acolo. Asta deși presa a prezentat cazuri din mai multe județe, unul dintre ele înregistrat chiar luni, în Teleorman. 

În timpul conversației mele cu purtătorul de cuvânt IGPR, puștii își trimiteau non-stop linkuri de Zoom, ca să întrerupă orele ținute online.

Purtătorul de cuvânt IPJ Vrancea a explicat că există o sesizare scrisă, făcută pe 10 septembrie de o profesoară. Cadrul didactic nu a semnalat însă ceva ce s-a întâmplat în decursul orelor de curs proprii, ci a sesizat un fenomen, ceva ce ar fi auzit de la elevii săi că se întâmplă în toată țara.

“A fost sau nu a fost un apel”

La IPJ Teleorman am cerut mai multe detalii despre apelul la 112 făcut luni de o profesoară din Alexandria, căreia i-a fost întreruptă ora online.

“Cu privire la existența sau inexistența unei sesizări, nu vă pot da (detalii, n.r.), constituie date cu caracter personal”, a spus purtătorul de cuvânt, deși reporterul Libertatea nu a cerut date personale, ci doar informații generale.

“Dar cu privire la un posibil apel, m-aș putea interesa. Dacă a fost sau nu a fost un apel”, a spus purtătorul de cuvânt.

A revenit cu un telefon în care a precizat că a fost un apel la 112 pe 21 septembrie. “A fost întocmit dosar penal, dosar penal care a fost preluat de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman”.

Contul de YouTube, suspendat

Contul de Youtube al “Clanului Leilor” a fost dezactivat miercuri, 23 septembrie, iar Valentin și-a făcut alt canal. Contul inițial, unde erau urcate filmulețe cu orele de pe Zoom întrerupte, avea peste 28.000 de abonați.

“Bun, băieți, mă trezesc eu de dimineață, 23 septembrie, mă uit și eu pe telefon ca tot omul. Văd acolo o grămadă de mesaje pe Discord, bă, de ce ți s-a închis canalul”, povestește Valentin într-un video postat pe noul cont.

Școala online, întreruptă de „Clanul leilor”. Nu sunt hackeri, sunt mii de puști care împart linkurile cu orele de pe Zoom, iar alți elevi intră și înjură
Contul de YouTube Clanul Leilor, unde erau postate filmulețe cu ore de pe Zoom întrerupte, a fost suspendat

Contul a fost suspendat pentru că ar fi inclus conținut cu caracter sexual sau nuditate. “Nu am folosit așa ceva deloc, adică sexual content, wtf?!”, spune Valentin.

Dați vă rog un share, m-ar ajuta enorm un share, ca să ne facem înapoi abonații. Eu am fost Clanul Leilor și v-am salutat. Pa!

Valentin:

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI