Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că în perioada 11 ianuarie – 8 februarie, elevii vor efectua cursuri online, conform Ordonanţei adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi.

Sorin Cîmpeanu a declarat că în a doua jumătate a lunii ianuarie va avea loc o analiză în urma căreia se va decide cum se vor efectua cursurile după data de 8 februarie.

„Nu excludem niciun scenariu. Luăm în considerare și scenariul în baza căruia dăm prioritate celor mici din grădinițe și școli primare și scenariul în care prioritizăm elevii din clasele care se pregătesc pentru examene, dar acestea nu vor fi mai devreme de 8 februarie”, a punctat Cîmpeanu.

Ministrul educaţiei a mai spus că există 350.000 de angajaţi, iar până pe 15 ianuarie aşteaptă răspunsurile acestora în privinţa vaccinării anti-COVID.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că în cursul zilei de joi „vor exista consultări cu toate asociaţiile sindicale, cu Consiliul Elevilor din România, cu Consiliul Rectorilor şi Asociatia Părinţilor.

Florin Cîţu: „Dacă păstrăm această tendinţă, putem să redeschidem şcolile pe 8 februarie”

Premierul Florin Cîţu a declarat că îşi doreşte redeschiderea şcolilor, însă acest lucru este condiţionat de pandemia de COVID-19.

Personal, eu cred că trebuie să facem totul să putem să redeschidem şcoala cât mai devreme, de aceea este important ca pe lângă campania de vaccinare să avem şi această campanie de reducere a efectelor pandemiei, să menţinem ritmul. Până acum am văzut că a scăzut numărul, am ajuns la un nivel confortabil, sunt oraşe care au ieşit din carantină, municipii. Dacă păstrăm această tendinţă, putem să redeschidem şcolile pe 8 februarie.

Florin Cîţu:

„Am avut o discuţie şi cu domnul Kelemen Hunor, şi cu domnul Barna şi eu vreau să fie redeschise şcolile, să deschidem şi restaurantele, am spus acest lucru şi anul trecut. Din punctul meu de vedere, dacă nu ar fi problema de sănătate, aş vrea să fie redeschise. Avem această condiţionare de pandemie”, a spus Florin Cîţu.

Vezi care este structura anului școlar 2020-2021!

Urmărește-ne pe Google News