De acum incolo, persoanele care nu sunt de acord cu ceva pot demonstra „profesionist”. In Olanda s-a deschis prima scoala in care cursantii sunt invatati cum sa protesteze, sa se bata cu politia sau cum sa se poarte in cazul in care sunt arestati.
La 7 decembrie, in orasul Utrecht se va deschide cea mai ciudata institutie de invatamant din lume. Numita „Scoala pentru anarhisti”, cursantii vor fi initiati in tainele actiunilor de protest, indiferent de motivul lor. Initiativa de a organiza astfel de ore apartine mai multor organizatii de protectie a mediului, precum si unor grupuri de actiune politica din mai multe tari europene. Printre cursurile predate se numara:
l „Cum sa ocupi prin forta o institutie publica”. Contine sfaturi despre cum trebuie sa actioneze protestatarii pentru a intra, pe cat posibil pasnic, in cladirea in fata careia demonstreaza.
l „Atitudinea fata de politisti”. Cursantii sunt invatati ce drepturi au in cadrul unei manifestatii de protest, cat de departe pot merge cu violentele si care sunt etapele pe care trebuie sa le parcurga fortele de ordine inainte de a interveni in forta.
l „Comportamentul fata de mass-media”. Participantii la acest curs sunt sfatuiti sa nu bruscheze sau sa bata un reprezentant al presei, sa-si tempereze manifestarile violente cand in preajma se afla ziaristi.
Profesori vor fi persoane cu experienta de zeci de ani in demonstratii si manifestari de protest. „Multi tineri vor sa actioneze cumva impotriva greselilor, din cele mai diverse domenii, comise de cei care ne conduc. Acesti tineri nu stiu insa ce sa faca si, de multe ori, ajung in arestul politiei doar pentru ca si-au exprimat un alt punct de vedere. Noi am invatat din propriile greseli si vrem sa le dezvaluim si altora din experienta noastra”, explica Peter Polder, unul din profesori.
In timp ce o parte a clasei politice din Olanda saluta deschiderea acestei scoli, conservatorii considera ca aceasta institutie ar putea forma potentiali teroristi. Purtatorul de cuvant al politiei din Utrecht a declarat cu umor: „In ceea ce ne priveste, suntem nerabdatori sa ne intalnim in strada cu primii absolventi ai acestei scoli”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News