În apropierea Capitalei, la ieşirea din localitatea ilfoveană Afumaţi, urgia prinsese în “capcana albă” zeci, poate sute de maşini. Acolo, în mijlocul dezastrului, familia Nuţoaica voia să ajungă acasă cu bebeluşul care avea doar şapte zile. În zadar însă! Benzina din rezervor se epuizase, iar părinţii îşi acoperiseră pruncul cu haine groase, în aşteptarea salvatorilor. Afară, în viscol, luptătorii de la Brigada Specială de Intervenţie Vlad Ţepeş a Jandarmeriei se urcaseră deja într-o blindată şi căutau maşina în care se afla captivă, de mai bine de şapte ore, familia. “Scoateţi-ne de aici, ne moare bebeluşul!”, atât le-au spus părinţii micuţului oamenilor care le bătuseră în geamul acoperit cu aşchii tăioase de gheaţă. Pruncul a fost acoperit cu o pătură groasă, iar “Chinezu`”, unul dintre jandarmi, l-a luat în braţe şi s-a grăbit la ambulanţă. Apoi, timp de cinci ore, jandarmii au ajutat aproape 80 de oameni. Unii, cuprinşi de spaimă, cum a fost şi familia Rebecăi, un ghemotoc de şapte luni, îşi găsiseră adăpost la sediul unei firme.
“Credeam că o să-l pierd, vântul bătea tare ca într-un film de groază! Acum ştiu că Denis e un copil norocos ”, ne-a spus Simona Nuţoaica (23 de ani), la 24 de ore de la blocajul din zăpadă.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News