Proiectul este implementat de Ministerul Educației și „își propune să abordeze provocările legate de infrastructura școlară, să evidențieze procesul și impactul investițiilor în școli mai sigure și moderne și să stabilească bazele instituționale pentru investiții eficiente și strategice pe termen lung”.

Banca Mondială scrie că proiectul va oferi sprijin municipalităților din țară pentru a investi în infrastructura educațională și că urmărește oportunități ale României de a „investi în reziliență în fața dezastrelor și a schimbărilor climatice, prin investiții în școli sigure ce pot oferi adăpost de urgență în cazul dezastrelor și care reprezintă spații educaționale flexibile ce pot fi utilizate pentru activități comunitare”.

România are un număr ridicat de școli care nu respectă standardele de siguranță, de sanitizare de bază și de eficiență energetică. Acest proiect abordează nevoia urgentă a țării de investiții holistice, într-o infrastructură școlară mai sigură, incluzivă, modernă și durabilă, care este concepută pentru a ajuta elevii, profesorii și comunitățile.

Alanna Simpson, Coordonator Principal al Managementului Riscurilor la Dezastre al Băncii Mondiale:

„Îmbunătățiri în calitatea acestei infrastructuri vor ajuta în mod direct elevii de astăzi, iar, in viitor, vor aduce beneficii întregii țări”, a spus și
Tatiana Proskuryakova, director de țară al Băncii Mondiale pentru România.

Potrivit comunicatului, România este una dintre țările din Uniunea Europeană „expuse cel mai mult hazardului seismic, având sute de vieți pierdute și zeci de mii de clădiri avariate în cutremure, în ultimii 200 de ani – situație care va fi agravată de impactul schimbărilor climatice”.

În acest moment, potrivit comunicatului, în România există peste 1.000 de școli expuse unui risc ridicat de deteriorare sau colaps în cazul unui cutremur sau nu îndeplinesc standardele moderne de incendiu, sanitare sau cerințele privind calitatea aerului.

Urmărește-ne pe Google News