Uraganul Ophelia, cel mai important înregistrat până acum în estul Oceanului Atlantic, urmează să se transforme în furtună „post-tropicală”. Acesta se va menține puternic pe măsură ce se apropie de Irlanda și de Marea Britanie, arată cea mai recentă prognoză a Centrul național pentru uragane al Statelor Unite (NHC), citată de Agerpres.ro.
Cele două țări ar putea afectate din cauza vântului și ploii puternice, dar și a condițiilor maritime periculoase.
Nu mai puțin de opt comitate din vestul și sudul Irlandei sunt vizate, începând de luni dimineață, sub „alertă roșie”. Potrivit prognozelor, vântul ar putea atinge la rafală o viteză de peste 130 de kilometri pe oră și există risc major de inundații.
Ministerul Educației din Irlanda a decis ca „toate școlile, colegiile și alte instituții de învățământ să rămână închise luni”. Măsura a fost luată în urma discuțiilor purtate între celula de urgență guvernamentală și serviciul de meteorologic irlandez pe tema „acestei furtuni fără precedent”, a precizat Ministerul într-un comunicat.
Transportul din Irlanda, afectat din cauza uraganului Ophelia
Transportul ar putea fi dat peste cap din cauza vremii extreme. Reprezentanții Aeroportului din Cork (sud-vestul Irlandei) au avertizat că e posibil să existe anulări de zboruri.
Din cauza ploilor torențiale care se anunță, mai multe zone din Irlanda, inclusiv capitala Dublin, sunt vizate de o „alertă galbenă” sau „portocalie”.
Grupul național pentru situații de urgență, care reunește mai multe departamente guvernamentale, a emis mai multe recomandări către populație, în urma unei ședințe care a avut loc duminică.
E „probabil” ca alimentarea cu energie electrică să fie întreruptă, iar oamenii sunt sfătuiți să evite luni zonele de coastă din cauza vântului puternic ce ar face ca deplasarea pe drumuri să devină periculoasă.
Potrivit sursei citate, Ophelia a ajuns sâmbătă la categoria 3 (din 5), înainte de trecerea peste arhipelagul portughez Azore. Șapte din cele nouă insule din arhipelag fuseseră plasate în „alertă roșie”, însă uraganul nu a cauzat daune majore acestor insule.
Potrivit specialiștilor care studiază aceste fenomene meteorologice, uraganul Ophelia rămâne în evidență drept cel mai important înregistrat vreodată în estul Oceanului Atlantic și primul din 1939 până în prezent ce avansează atât de departe spre nord.
Irlanda de Nord este vizată, luni între orele, 14:00 și 21:00 GMT (15:00 — 22:00 ora locală), de o „alertă portocalie”, au avertizat SServiciile de meteorologie din Regatul Unit.
Potrivit Biroul național de prognoză din Marea Britanie (Met Office), în sud-estul țării rafalele de vânt ar putea ajunge viteze peste 130 de kilometri pe oră. Transportul, alimentarea cu energie, dar și comunicațiile ar putea fi afectate din cauza fenomenelor extreme.
Alte regiuni din Regatul Unit, inclusiv Țara Galilor, Scoția și o parte din Anglia, se află în „alertă galbenă” luni și marți. Acesta este nivelul cel mai redus de alertă.
Trecerea furtunii Ophelia va avea loc la 30 de ani de la ”Marea furtună” din octombrie 1987, care a ucis 18 persoane și a smuls din rădăcini sute de mii de copaci în Regatul Unit.
Citește și VIDEO/ Urmăriţi aici „Uranissima”, emisiunea prezentată de Urania. Previziuni pentru săptămâna 16-22 octombrie şi previziuni detaliate pentru fiecare zodie