Mai mult, având în vedere contextul epidemiologic în care va începe noul an şcolar, poliţiştii locali au fost deja instruiţi să intervină şi în cazuri de urgenţă, se arată într-un comunicat transmis, duminică Agerpres.
Pentru aceasta, peste 30 de echipaje de poliţie, însemnând 76 de agenţi de securitate, având în dotare 38 de maşini, inscripţionate cu însemnele Poliţiei Locale, cât şi cu cele specifice Patrulei Şcolare, vor acţiona în permanenţă, în fiecare zi, în perimetrul celor 41 de şcoli şi licee din sector, în timpul orelor de curs şi după terminarea lor, pentru monitorizarea şi supravegherea activităţilor desfăşurate în curtea şi în zona adiacentă a unităţilor de învăţământ şi, implicit, pentru luarea unor măsuri de urgenţă, în cazul producerii unor situaţii deosebite, care ar putea pune în pericol sănătatea elevilor şi a cadrelor didactice, precizează sursa citată.
Echipajele de poliţie vor interveni pentru respectarea regulilor de circulaţie şi evitarea accidentelor în apropierea şcolilor şi liceelor, pentru înlăturarea, acolo unde este cazul, a comerţului stradal neautorizat din apropierea unităţilor de învăţământ, pentru păstrarea curăţeniei şi pentru păstrarea unei distanţe corespunzătoare şi evitarea aglomerării, ca măsură de prevenire a răspândirii îmbolnăvirii cu COVID-19.
Școlile din Sectorul 4 au abonament la internet
„Cuvântul cel mai important al acestei perioade este siguranţa şi, tocmai de aceea, Sectorul 4, împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia de Sănătate Publică, s-a străduit să pună la punct toate lucrurile, astfel încât începerea anului şcolar să aibă loc în condiţii de siguranţă. Ca atare, la nivelul Sectorului 4, toţi copiii din clasele 0 – 4 vor putea să meargă în totalitate la şcoală, Sectorul 4 asigurând tot ceea ce este necesar desfăşurării procesului didactic. Avem kit sanitar pentru fiecare clasă, avem măşti pentru toţi copiii, avem dezinfectanţi, separatoare din plexiglas pe pupitre”, a declarat primarul Daniel Băluţă.
”În zilele următoare, vom continua să montăm camere web şi să suplimentăm puterea internetului, acolo unde este cazul. Totodată, din punct de vedere al siguranţei şcolii şi al accesului în unităţile de învăţământ, suntem în al treilea an de funcţionare a unei structuri a Poliţiei Locale, deosebit de importante, şi anume Patrula Şcolară. Şi în acest an, cele 41 de unităţi de învăţământ vor avea patrule în interiorul şcolii, iar în exterior, alte patrule vor asigura inclusiv traversarea elevilor, acolo unde este cazul. Împreună cu cadrele didactice, aceste patrule vor asigura distanţarea fizică, în acest context în care ne aflăm şi în care părinţii, copiii, cadrele didactice şi autorităţile trebuie să funcţioneze ca o echipă”, a spus Băluţă.
Potrivit datelor Poliţiei Capitalei, pentru perioada 2015 – 2020, şcolile din Sectorul 4 au fost în topul celor mai sigure unităţi de învăţământ din Bucureşti, fapt ce se datorează, în mare măsură, şi celor peste 10.000 de misiuni specifice, pe care Patrula Şcolară le are la activ în cei doi ani de la înfiinţare, mai arată Primăria.
Foto: Hepta