Ministerul Educației a dat detalii despre școlile închise din cauza viscolului și a gerului.
Cursurile școlare vor fi suspendate integral joi și vineri în București. Școlile rămân închise și în județele Constanța și Brăila, până la sfârșitul săptămânii. Aceeași decizie a fost luată și în cazul unităților de învățământ din Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Olt şi Teleorman. Toate școlile vor fi închise și în județul Giurgiu, în aceste două zile, cu excepția a cinci grădinițe cu program prelungit din municipiu.
Școli închise în Argeș și Dolj, doar joi, 1 martie
În schimb, în județele Argeș și Dolj s-a decis suspendarea integrală a cursurilor, însă doar pentru ziua de joi, 1 martie, conform digi24.ro. Şi în judeţul Tulcea, joi vor fi închise toate unităţile de învăţământ, cu excepţia grădiniţelor din municipiu.
Joi și vineri vor fi închise Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii, care are centrala termică defectă, şi liceul din localitatea Lădeşti (Vâlcea).
Orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger însoţit de ninsori şi viscol până vineri seară, la ora 20.00. Treisprezece judeţe sunt sub cod galben de ger, restul fiind sub cod portocaliu, cu temperaturi care vor coborî chiar şi la – 25 de grade Celsius.
Citește și FOTO | #AllForJan. Articolul nepublicat de jurnalistul slovac Ján Kuciak, ucis în propria casă
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro