Scriitoarea Andreea Răsuceanu: „Cărțile și lectura pot schimba destinul unui om, pot vindeca suferințe, la propriu” | Interviu

„Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară”, care va apărea la Humanitas Junior la început de noiembrie, poartă cititorul într-o aventură fantastică, unde personajul principal ajunge să descopere ceea ce căuta de la bun început, prietenia adevărată. 

„Un copil care citește are mult mai multe șanse de a reuși în viață”, consideră autoarea, în timp ce subliniază importanța lecturii în rândul celor mici. Am stat de vorbă cu Andreea despre parcursul ei în literatură, modul în care-și construiește personajele introspective în raport cu spațiul unde trăiesc, dar și despre puterea vindecătoare a cărților.

Doctorat în „Bucureștiul lui Mircea Eliade”

În 2009, Andreea Răsuceanu a obținut titlul de doctor în filologie cu lucrarea „Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate”, iar apoi, în cadrul unei burse postdoctorale, a finalizat cercetarea „Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară”. Capitala României, cât și destinul autorului celebru au fost teme marcante în drumul scriitoarei, iar prima ei carte, „Cele două Mântulese”, a fost nominalizată la premiile României literare, Uniunii Scriitorilor din România și la Marile Premii Prometheus, la secțiunea Opera Prima. 

Recomandări

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

Au urmat mai multe cărți de analiză literară și eseuri dedicate Bucureștiului, iar apoi a făcut trecerea către proză, unde a debutat cu romanul „O formă de viață necunoscută”, prima parte dintr-o trilogie, unde au mai apărut și „Vântul, duhul, suflarea”, urmată de „Linia Kármán”. „Toate au în centru teme ale actualității, dar care se prelungesc istoric, într-un trecut recent sau mai îndepărtat”, spune scriitoarea despre firul roșu care unește toate aceste povești. 

Personaje puternice, introspective, conectate puternic la locul unde-și au originile, sunt doar câteva dintre elementele care transformă scriitura autoarei într-una plină de profunzime și sensibilitate. Cărțile sale au primit numeroase premii importante și nominalizări și au fost traduse în spaniolă, franceză și bulgară.

Toți citeau în jurul ei în copilărie

Parcursul ei în literatură a început în copilărie, unde nu doar că a primit mereu cadouri sub formă de cărți, dar a trăit și într-un mediu unde toți din jurul ei citeau, de la părinți la bunici. „Cred că rolul părinților este esențial în formarea unui copil îndrăgostit de lectură. În fiecare casă a copilăriei mele exista câte o bibliotecă. Aș putea spune că am «citit» înainte de a învăța să citesc, pentru că, văzându-i pe toți cufundați în lectură și dorindu-mi să fiu ca ei, îi imitam, prefăcându-mă că urmăresc rândurile unei cărți (de fapt, învățam textul pe dinafară și pretindeam că îl citesc)”, povestește scriitoarea.

Recomandări

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

Dorința de a scrie, așa cum adaugă, i s-a clarificat în timpul liceului, când a descoperit cărțile cu adevărat importante din literatura lumii. „I-am devorat atunci pe autorii sud-americani, i-am citit apoi pe Gogol, Cehov, Bulgakov, iar unii dintre ei mi-au influențat scrisul și au rămas și azi printre autorii mei preferați”, precizează Andreea, care a acordat un interviu în exclusivitate pentru Libertatea.

„Spațiul în care trăiești te formează pe nesimțite”

Libertatea: De ce Eliade și Mântuleasa? Ce ți-a plăcut cel mai mult la acest autor și cum crezi că ți-a format stilul?

Andreea Răsuceanu: Eliade m-a fascinat încă din prima adolescență, i-am citit proza fantastică în vacanța dintre clasa a VIII-a și a IX-a, tocmai intrasem la liceu. A avut un efect extraordinar asupra mea, pentru misterul și ambiguitatea pe care le degajă scrisul lui. Mi-a plăcut că în centrul fiecărui text era o enigmă, un secret care însă nu avea o singură rezolvare, ci deschidea posibilitatea unui număr inepuizabil de interpretări. Mai târziu mi-am dorit să aflu mai multe despre spațiul acesta care capătă valențe magice în proza lui Eliade, triunghiul străzilor Mântuleasa–Popa Soare–Pache Protopopescu. Am explorat inclusiv spațiul istoric și geografic, pentru a vedea ce anume a generat mitologia bucureșteană pe care a creat-o Eliade în jurul acestei topografii. Și am descoperit că granița dintre ficțiune și realitate nu e întotdeauna atât de fermă, de multe ori, cele două se anticipează sau se continuă una pe cealaltă.

Recomandări

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

– Ce ar fi bine să știm despre mahalaua Mântuleasa, ne poți povesti ceva?

– Pe scurt, Mântuleasa a luat numele de la Stanca Mântuleasa (soția unui negustor/mic boier din București), care a ctitorit biserica împreună cu Maria, cumnata ei, în 1734. Povestea ei, așa cum am reconstituit-o din documente, s-a prelungit în romanul meu, „O formă de viață necunoscută”. E povestea unei femei puternice, care, în ciuda situației ei precare, vulnerabile, de văduvă, a prejudecăților și a violenței secolului al XVIII-lea românesc, reușește să iasă biruitoare și să-și lase numele întipărit în conștiința colectivă.

– Ce înseamnă Bucureștiul pentru tine, cum îl privești și cum te raportezi la el?

– Sunt foarte legată de oraș, cred că spațiul în care trăiești te formează pe nesimțite, îți modifică dinamica interioară, te condiționează emoțional, intră inclusiv în scrisul tău. L-am explorat deci în toate felurile posibile: întâi, în copilărie și adolescență, ca simplu locuitor al său, apoi ficțional, din punct de vedere istoric, teoretic. E locul în care pot scrie cel mai bine, și acest lucru e vital pentru mine.

„Personajele mele sunt eu, cel puțin într-o anumită măsură”

– Când și cum ai făcut trecerea spre roman? „Linia Kármán”, „Vântul, duhul, suflarea” și „O formă de viață necunoscută” formează o trilogie – îmi poți povesti care este firul roșu pe care-l urmează aceste cărți?

– Am scris proză dintotdeauna. De fapt, așa am început, cu texte scurte, publicate în revistele literare; apoi au început să se contureze romanele. Toate au în centru teme ale actualității, dar care se prelungesc istoric, într-un trecut recent sau mai îndepărtat. S-a spus despre trilogie că o leagă o viziune transistorică, dar că există și un element de identitate spațială, un sat situat undeva între Dunăre și Prut. În esență, este povestea unei familii, extinsă pe mai multe generații, dar poveștile acesteia se întâlnesc, într-un plan simbolic, cu ale altor personaje din istoria Bucureștiului, nu însă dintre cele proeminente, e vorba despre oameni obișnuiți și dramele lor mărunte. Mi-ar plăcea ca mesajul trilogiei să fie înțeles ca un îndemn la toleranță, compasiune și înțelegere a celor slabi și nedreptățiți de istorie.

– Romanele abordează teme grele, unde procesul de documentare este împreunat cu cel creativ, iar personajele tale dau dovadă de multă introspecție. Te ajută experiențele personale pentru a contura complexitatea lor psihologică?

– Da, ai punctat foarte bine, sunt două componente, sau etape ale scrisului, din punctul meu de vedere. Totul începe cu o perioadă de documentare, care e foarte importantă inclusiv în clarificarea structurii cărții, pe care îmi place să o schițez, înainte de a mă apuca propriu-zis de scris. 

E un moment important pentru că acum se conturează și personajele, și interacțiunile dintre ele. De obicei am și finalul, măcar sub formă de idee, apoi lucrurile se dezvoltă pe măsură ce înaintez în roman. Când încep să scriu, psihologia personajelor e un aspect foarte important și, într-adevăr, îmi folosesc experiența proprie pentru a le înțelege mai bine și a transmite asta și cititorului. 

Unul dintre scriitorii mei preferați, Gustave Flaubert, spune undeva în corespondența sa că nu poți scrie decât despre lucrurile pe care le trăiești și care te obsedează, trecând totul prin sensibilitatea proprie, și că adevăratele capodopere sunt cele în care tematica se întâlnește în chip fericit cu preocupările scriitorului. Cred că pot spune și eu, parafrazând celebra afirmație flaubertiană, că personajele mele sunt eu, cel puțin într-o anumită măsură.

– Cărțile tale au fost traduse în mai multe limbi și intens premiate. Cum te-a ajutat experiența de critic literar în formarea ta ca prozatoare?

– Nu cred că m-a ajutat decât în sensul în care lucrul la cărțile de teorie și critică literară m-a învățat să mă structurez, să elaborez o construcție, să capăt o disciplină a scrisului, foarte importantă, de altfel.

„Doar cărțile valoroase rămân, nu cele complezente”

– Conturezi personaje feminine puternice. Vrei să transmiți și un mesaj despre condiția femeii, prin intermediul scrisului tău?

– Cu siguranță. Mi-a plăcut că, în Franța, romanul meu „O formă de viață necunoscută” a fost considerat feminist. Nu doar pentru că în centrul celor trei planuri ale lui sunt trei personaje feminine, ci pentru că acestea sunt figuri remarcabile, dintre cele pe care istoria nu le reține, dar care fac imposibilul în perioade dintre cele mai vitrege, de instabilitate politică, război, foamete etc. Despre puterea și calitățile extraordinare ale acestor femei nevăzute și neauzite în epoca lor (cum nici în a noastră) am vrut să scriu.

– Ești o voce puternică din literatura contemporană. Cum îți alegi subiectele și care crezi că sunt calitățile unei prozatoare bune în ziua de azi?

– Cred în întâlnirea fericită dintre capacitatea unui scriitor de a crea o lume, adică de a construi elaborat și atent, și o scriitură care să demonstreze talent (oricât de blamat ar fi acum cuvântul), o cultură literară solidă, adecvare la temă. Cât despre subiecte, cred că ele mă aleg pe mine. Sunt oricum lucruri care mă preocupă, din actualitate, dar mă interesează fenomenul formării lor, procesul prin care s-a ajuns la o conjunctură istorică sau alta.

– Ce i-ai transmite unei femei care-și caută vocea și vrea să scrie o carte în ziua de azi?

– Să aibă curaj să meargă inclusiv împotriva curentului. Doar cărțile valoroase rămân, nu cele complezente, care se pliază pe moda vremii.

„Lectura e o etapă extrem de importantă în formarea unui copil”

– În prezent ai scris o carte pentru copii, la Humanitas Junior, „Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară”. Povestește-mi cum și când a apărut povestea asta?

– Am scris povestea cu o plăcere extraordinară și dintr-o suflare. Într-o primă variantă, acum câțiva ani, apoi am revenit la ea și am adăugat câteva episoade. Am vrut să creez un personaj care să-i facă pe copii să se îndrăgostească de lectură, să înțeleagă că fiecare carte citită chiar e o călătorie. Una interioară, dar cu atât mai valoroasă. Cred că într-adevăr cărțile și lectura pot schimba destinul unui om, îi pot face bine, pot vindeca suferințe, la propriu, ca să nu mai vorbim despre orizonturile pe care le deschide. 

Un alt personaj din povestea mea e o fetiță care suferă de o formă de tristețe, este apatică, nu se joacă cu ceilalți copii și doar întâlnirea cu spiridușul cititor reușește să o vindece. Este, evident, o metaforă pentru răspunsurile importante pe care le putem găsi în cărți, pentru sensul pe care lectura ni-l poate da și cred că micii cititori vor intui imediat acest lucru, chiar dacă e spus sub forma unei povești cu spiriduși și copii din toate colțurile lumii.

– Personajul principal, Scorțișoară, ne poartă în diferite locuri fantastice, unde are parte de tot felul de aventuri interesante, însă el e copleșit de tristețe pentru că nu are un prieten. Este o carte despre prietenie?

– Într-adevăr, e și o carte despre prietenie. Dar și despre cum pasiunile comune ne pot face să ne apropiem, lectura și călătoriile, în acest caz. Cred că sunt valori care trebuie insuflate copiilor de foarte devreme, dar nu sub o formă moralizatoare sau explicită, care să le trezească instinctul respingerii, ci cu subtilitate, sub forma unor povești din care să extragă ei înșiși sensul. Copiii sunt foarte inteligenți, au o sensibilitate extraordinară și o putere de înțelegere pe care uneori nu o intuim, dar ea există, nu degeaba se spune că adevărul se află din gura copiilor.

– Cu ce ți-ar plăcea să rămână copiii în urma acestei povești? Dar adulții?
– Cu toate lucrurile despre care am vorbit mai sus, cu înțelegerea faptului că lectura e o etapă extrem de importantă în formarea unui copil, intelectuală, emoțională. Un copil care citește va fi întotdeauna mai inteligent, mai receptiv, mai creativ, mai empatic și, nu în ultimul rând, mai pregătit pentru viață. Pe scurt, un copil care citește are mult mai multe șanse de a reuși în viață. Părinții joacă un rol foarte important în influențarea, în ghidarea copiilor către practicarea lecturii sistematice, care e și o formă extraordinară de intimitate, de comunicare, de apropiere între părinți și copii.

„Un copil care nu a citit de mic nu va deveni cititor la maturitate”

– Cât de importante crezi că sunt cărțile pentru copii în formarea plăcerii pentru lectură la cei mici? Ce rol au părinții în tot acest proces, cum vezi lucrurile?

– E o etapă esențială în procesul de formare, care, odată ratată, compromite orice evoluție ulterioară. Un copil care nu a citit de mic nu va deveni cititor la maturitate, nu va căpăta mai târziu obișnuința cititului, ci va căuta mereu alte forme de satisfacere a nevoii de ficțiune, mai facile și limitative, cum ar fi filmele sau jocurile video.

– Cum a fost procesul creativ la cartea aceasta, cum te-ai simțit când ai scris-o? E diferit față de un roman unde te documentezi foarte mult pentru a contura povestea?

– Am scris cu plăcere, gândindu-mă mereu la ce ar gândi un copil despre aventurile prin care trece personajul spiridușului călător, la ce ar gândi nepotul meu, căruia i-am și dedicat cartea și care e un băiețel extrem de inteligent. Am luat însă totul foarte în serios, chiar dacă procesul scrierii a fost diferit. Literatura pentru copii presupune o provocare la fel de mare ca și cea pentru adulți, chiar dacă e una de o natură diferită.

– Vei continua aventurile lui Scorțișoară și în alte povești?

– Nu m-am hotărât încă, dar e posibil, pentru că am ajuns și eu să-mi îndrăgesc propriul personaj, în timp ce scriam.

„Ești, pe rând, toate personajele despre care citești”

– Cărțile pentru copii sunt un prim univers magic unde intrăm, încă din copilărie, univers pe care-l putem extinde ulterior în viețile de adulți. Însă românii stau cel mai prost din Europa la capitolul citit. Ce putem face pentru a-i aduce pe tinerii din noua generație înspre povești și cărți?

– Așa cum le repet mereu studenților mei, literatura e (și) un mod eficient de a te cunoaște pe tine însuți. De a-ți înțelege mai bine slăbiciunile, dorințele, aspirațiile, zonele întunecate ale conștiinței etc. E, dacă vrei, un mod de rafinare a propriei persoane, una inclusiv spirituală, morală, nu doar intelectuală. Orice proces de lectură e și unul de identificare, pe lângă că te ajută să afli informații, să înțelegi mai bine lumea de astăzi sau din trecut. Ești, pe rând, toate personajele despre care citești. Și asta adaugă multă experiență, cunoaștere la ceea ce ai apucat să trăiești până la o vârstă fragedă. Lectura te pregătește pentru viață. Mi se pare o motivație destul de puternică pentru a te apuca imediat de citit.

– Există anumite cărți sau autori pe care le-ai recomanda tinerilor pentru a-i atrage înspre lectură?

– Cred în lectura sistematică, organizată, dar și în liberul-arbitru. De aceea studenții mei au mereu de ales despre ce carte să vorbească, ce subiect să abordeze la examenul sau eseul final, au mereu cel puțin două variante la dispoziție. Aș spune că fiecare își alege singur cărțile de căpătâi, dar dacă cineva vrea să meargă pe varianta sigură, ar trebui să aleagă clasicii, ei sunt baza pe care se va clădi mai târziu personalitatea de cititor a cuiva.

„Nimic nu e nou sub soare, asta înțelegi după ce ai citit suficient”

– Crezi că tinerii de azi au nevoie de o altfel de literatură față de generațiile trecute?

– Nu, cred că există literatura bună sau proastă, cred că orice autor poate deveni interesant dacă cititorul este introdus în universul lui în modul potrivit. De aceea citim astăzi cu atâta plăcere Iliada și Odiseea sub formă de bandă desenată.

– Poate literatura să devină o sursă de inspirație și un refugiu pentru tinerii care se confruntă cu provocările sociale, economice și emoționale ale prezentului, cum vezi lucrurile?

– Fără îndoială, întotdeauna a fost așa. Exact cum spui, refugiu, dar și inspirație. Nimic nu e nou sub soare, asta înțelegi după ce ai citit suficient, și parcă orice confruntare devine mai puțin dificilă.

– La ce lucrezi în momentul de față, ce urmează?

– Urmează un nou roman, la care lucrez chiar acum, unul care nu mai are nici o legătură cu trilogia. E o carte care vorbește în aceeași măsură despre criza contemporană (politică, socială, inclusiv climatică) și despre momente critice din istoria recentă.

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro