Patriarhul Daniel a primit marţi o scrisoare de la Liga Scriitorilor din România, prin care se solicita canonizarea poetului Mihai Eminescu. Scriitorii au argumentat că  Eminescu merită canonizat mai ales pentru faptul că din cele 46 de volume cu aproximativ 14.000 de file scrise de poet şi aflate la Academia Română „răzbate spiritul naţional-ortodox”.

Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă şi a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română. În întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetul naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română„, se arată în scrisoarea adresată PF Daniel.

Liga Scriitorilor din România are sediul la Cluj-Napoca şi numără peste 300 de membri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News