El a atras atenţia duminică asupra celor care nu cred în libertăţi publice şi vor să profite de pandemia de COVID-19 pentru a spori rolul statului, informează EFE, preluată de Agerpres.
„Este foarte important ca, în aceste momente, să ne amintim importanţa iniţiativei individuale şi felul în care aceasta este sursa libertăţilor publice”, a spus Vargas Llosa într-un mesaj video înregistrat.
Scriitorul afirmă că nicio ţară nu era pregătită pentru un astfel de test şi invită la reflecţie asupra „precarităţii progresului” şi a „precarităţii civilizaţiei”, în pofida evoluţiei.
„Este important ca noi, liberalii, în aceste momente dificile, să nu ne uităm principiile şi convingerile, căci adversarii noştri, care nu cred în libertăţi publice, ar dori să sporească rolul statului, printr-o diminuare a iniţiativei private şi individuale, niciodată nu se odihnesc şi niciodată nu-şi abat atenţia” de la acest lucru, consideră Vargas Llosa.
În aceste circumstanţe, „cu o epidemie atât de îngrozitoare care provoacă atâtea nenorociri”, tinde să apară o mobilizare în favoarea statului, oferindu-i „protagonism în lupta împotriva pandemiei”, spune Vargas Llosa, care locuieşte în principal în Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie.
Scriitorul hispano-peruan insistă că, pentru a combate o asemenea tendinţă, este nevoie de iniţiativă privată şi de implicarea oamenilor de afaceri. „Am observat în ultimele zile cum multe companii au început să producă elemente indispensabile protejării personalului sanitar şi al angajaţilor din salubritate care poartă o bătălie curajoasă”, a mai declarat Vargas Llosa.