”Se spune că în viață nu este puternic omul care nu cade niciodată , ci acela care cade si are puterea să se ridice și să meargă mai departe. În astfel de momente prin care sunt sigură că trec absolut toți oamenii, te ajută fie oamenii dragi tie, fie oamenii care sunt acolo lângă tine și este suficient. Toți acești oameni speciali care sunt acolo la momentul potrivit (chiar dacă noi nu ne dăm seama în acel moment) merită din plin toată aprecierea, recunoștința și dragostea noastră. Și cum noi, oamenii, ne prindem în rutina zilnică, uităm să le mulțumim din când în când si de obicei ne aducem aminte de ei fie de sărbători, fie de zilele lor de naștere. În momentele în care ne amintim, începem să ne agităm ce să cumpărăm: un parfum, o cămașă etc (lucruri pe care ei le au deja oricum și pe care le primesc în dar în mod recurent de la cei din jur).
Am făcut si eu lucrul acesta până acum vreo 2 ani, când m-am gândit ca cel mai frumos dar pe care îl poate primi cineva (indiferent de ocazie sau fără ocazie) este o bucurie, o amintire frumoasă pe care să o păstreze și care să fie după caz , fie un “plasture “, “ fie un pansament”. Am început sa caut oameni care să mă ajute în acest sens, niște spiriduși magici – și i-am găsit! Sunt oamenii de la I wonder! Mai sunt și alții care fac astfel de cadouri, însă ei sunt speciali. De ce? Pentru că pe de o parte oferă o bucurie cadou, dar cel mai important este ca banii cheltuiți pe cadou ajută un copil foarte bolnav. Din păcate, noi nu ne gândim și la cei din jurul nostru, fie pentru ca suntem ocupați, fie că nu ne interesează. Alături de ei, acest lucru nu se întâmplă”.
Pentru cadouri speciale și experiențe cu scop caritabil pentru oamenii dragi, vă invităm să descoperiți I wonder.