ComenteazăZilele trec una dupa alta cu o repeziciune parca iesita din comun, iar noi, mama, abia reusim sa ne mai vedem… E adevarat ca vorbim zilnic la telefon, ne impartasim reusitele, suferim pentru esecuri…dar unde e apropierea aceea care exista intre noi cand locuiam in aceeasi casa, dormeam, mama, in acelasi pat?
O sa spunem ca asta e viata, dupa ce ne intemeiem o familie, ne dedicam ei intru totul: sot, copii, serviciu… Dar mama? Ramane, desigur, in sufletul nostru, MAMA! Apelam la ea cand avem nevoie, plangem pe umarul ei cand suntem suparati, iar de cele mai multe ori cand avem o bucurie uitam sa i-o impartasim…
Acum, ca voi fi si eu mama (peste doar o luna), realizez cate sacrificii putem face pentru copilul nostru… Inca din pantece ii purtam de grija si facem in asa fel incat sa nu-i lipseasca nimic atunci cand va veni pe lume. Instinctul matern isi spune cuvantul si ne face sa trecem pe locul doi, sa conteze mai putin binele nostru, sa primeze binele puiului nostru….
Mama, iti multumesc pentru ca mi-ai dat viata, m-ai sustinut in tot ceea ce am facut, si mai ales mi-ai oferit si imi oferi in continuare iubirea ta nemarginita si neconditionata pe care sper sa fiu capabila sa o ofer si eu fiului meu… si sa fiu o mama la fel de buna ca si tine.Ma rog Bunului Dumnezeu sa ma pot bucura cat mai multi ani de prezenta ta, iar tu sa fii mandra de mine si de felul in care m-ai crescut, caci ceea ce sunt azi, sunt datorita tie! Iar invataturile tale mi-au calauzit pasii in viata si au facut din tine un exempu de urmat!
scrisoarepentrumama@libertatea.ro