„Nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar totuși vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi”, își începe mesajul polițistul Constantin Popescu, în scrisoarea publicată pe site-ul indrumari-juridice.eu.

Omul legii a adăugat că își exprimă „regretul profund față de familia dumneavoastră” care a trecut „prin acest tragic eveniment”. „Nu pot să mai fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice”, a menționat el.

„Pot doar în aceste momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat”, se arată în scrisoarea polițistului.

El a adăugat că nu poate cere familiei Raisei să îl ierte, dar că speră ca pe viitor să fie considerat „un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această apăsare”.

Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare. Orice pot să fac o voi face. Sincere regrete.

Mesajul polițistului de 30 de ani care a lovit mortal o fetiță pe trecerea de pietoni:

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Avocatul Adrian Cuculis a precizat că mai există o scrisoare trimisă de către polițistul Constantin Popescu şi pentru familia fetiței de 11 ani care a fost accidentată și care a supraviețuit, dar „familia nu a dorit să o facă publică”.

Două victime ale polițistului de 30 de ani

Un accident teribil a avut loc pe bulevardul Laminorului din sectorul 1 al Capitalei, pe data de 13 ianuarie, când o mașină de poliție a lovit două fete pe trecerea de pietoni. În urma impactului, Raisa, 11 ani, a murit, iar Maria, tot 11 ani, a fost rănită, a fost operată și apoi externată.

Polițistul care a comis accidentul are 30 de ani și este cercetat sub control judiciar pentru ucidere din culpă. Potrivit poliției, agentul „nu a acordat prioritate de trecere pietonilor”, nu era în misiune în momentul producerii accidentului și circula cu viteză.

Mașina Dacia Logan care le-a lovit pe cele două fete pe bulevardul Laminorului, pe sensul de mers dinspre șoseaua Chitilei spre Bucureștii Noi, avea în funcțiune doar semnalele luminoase, se arată într-un document MAI, intrat în posesia Libertatea.

Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, a transmis că s-au solicitat despăgubiri în valoare de 6 milioane de euro pentru decesul copilei. Iar familia Mariei, fetița care a fost rănită și a supraviețuit, solicită despăgubiri de 1 milion de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News