Scrisoarea emoționantă a unui român de pe patul de spital: “Oare îmi voi mai vedea vreodată pruncii care întreabă zi de zi de mine?”

„Dragii mei semeni, de aici din coșmarul COVID, unul plin de durere și haos, unde lacrimile se împletesc cu suspinele în care te zbați prelung să respiri, unde fiecare gură de aer trasă în plămâni și fiecare respirație e binecuvântare și chin totodată încerc să rămân rațional. Să mă lupt cu durerile din tot trupul și suferințele, luptându-mă să mă agăț de viață”, își începe Florin scrisoarea.

În mintea mea nu există decât Dumnezeu și multă, multă rugăciune și iar rugăciune. Cât și întrebarea: «Oare îmi voi mai strânge vreodată la piept cei 5 copilași ai mei condamnați fără vină la suferință și poate de a trăi de acum înainte fără unul dintre părinți?»

„Oare voi supraviețui? Și voi mai fi oare la fel?”

Infectat cu coronavirus și aflat pe un pat de spital din România, Florin își pune o serie de întrebări în aceste momente de cumpănă pentru el: „Oare îmi voi mai vedea vreodată pruncii care întreabă zi de zi de mine? Oare vom mai zâmbi împreună cu toții și ne vom bucura de viață? Oare voi supraviețui? La aproape 50 de ani ai mei, după aproape 20 de zile grele de tratament și complicații pulmonare, plus celelalte probleme pe care le am… Și voi mai fi oare la fel? Voi mai avea timp să împlinesc toate cele ce au rămas neîmplinite și cel mai mare vis de o viață al familiei și al copiilor? De a oferi celor mici o căsuță mică la aer, la curte, unde cea micuță de aproape patru anisori să poată pune nume unui cățel și unei pisici?”.

Recomandări

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

„Teama de febră, convulsii și chin de a respira”

Pe lângă Florin, în România mai sunt infectate cu coronavirus alte peste 7.000 de persoane. Alte 1.357 au scăpat de virus și acum sunt acasă, alături de cei dragi.

„Aș mânia pe Dumnezeu dacă aș spune că mi-am pierdut nădejdea, deși sunt momente de coșmar și teama de febră, convulsii și chin de a respira… Când mă îneacă lacrimile de teamă, când uit Crezul și Tatăl Nostru și o iau cu încăpățânare de la capăt până îmi amintesc și îmi recapăt luciditatea și Îi mulțumesc Domnului scăldat în lacrimi amestecate cu sudoare și gemete, oftaturi prelungi pentru a prinde o respirație care să nu îți săgete plămânii într-o durere surdă, de nedescris”, scrie Florin.

E un calvar greu de explicat în cuvinte… Dragii mei semeni de pretutindeni, sănătoși sau bolnavi, tineri sau bătrâni, infectați sau neinfectați, vă vorbește un semen care a fost condamnat fără vină la acest stigmat, de infectat cu COVID-19.

„De ce ne pierdem viețile și virusurile fără să fim vinovați”

Timp de trei săptămâni, Florin spune că a urmat de acasă un tratament cu antibiotic, dar după ce au apărut complicațiile a fost nevoit să ajungă într-un spital.

Recomandări

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

„Deși mi-a fost teamă, am avut încredere în țara mea și sistemul ei medical, pentru că acolo, în spital, ar fi trebuit să fiu în siguranță. Din nefericire am fost amestecați, nu s-a făcut nici un test celor care erau deja acolo și care mai târziu ne-au confirmat că ne-au îmbolnăvit și pe noi. Te trec valuri de mânie și pace, te întrebi de ce atâta nepăsare, de ce în țara asta se întâmplă așa… De ce ne pierdem viețile și virusurile fără să fim vinovați, de ce suferă copiii noștri? Gândul mă duce și la sistem, la cei care ne conduc. E nedrept ce se întâmplă pentru mulți dintre noi sau pentru cadrele spitalicești. Lacrimile mă podidesc din nou…”.

Mă simt groaznic, dar cu ultimele puteri și ultimele respirații mă întorc la rugăciune și lacrimi. Bunul Dumnezeu să ne ocrotească pe toți, să fim mai buni, să ne ajutăm mai mult, să ne rugăm pentru celălalt și să învățăm din greșeli. Greșeli care din nefericire au distrus și încă distrug familii și vieți omenești.

„Doamne, ajută-mă! Cred în minunile și în iubirea ta”

„Indiferent dacă voi supraviețui sau nu, în lacrimile, în bucuria și suferința mea de aici, din coșmarul meu binecuvântat, vreau să zic tuturor celor care se vor îmbolnăvi sau care sunt deja bolnavi să nu-și piardă credința chiar dacă este foarte greu. Să nu își piardă nădejdea în Bunul Dumnezeu și să nu uite de rugăciune. Este cea care ne dăruiește putere și cea care poate înfăptui minuni. Doamne, ajută-mă, cred în minunile și în iubirea ta, îmi e dor de pruncii mei… Ajută-mă, te rog cu lacrimi, Bunule Dumnezeu, dă-mi puterea de a învinge acest coșmar în care m-am trezit fără vină și să ajung la copilașii mei. Ajută, Doamne, și țara mea și pe toți semenii mei care se luptă cu acest virus”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro