A devenit cetățean american și a făcut o adevărată avere, după ce a deschis un lanț de bordeluri și baruri. Însă, la începutul anilor 1900 s-a întors în țara natală, iar autoritățile locale nu l-au uitat și nici nu l-au iertat. Așa a ajuns numele lui pe lista persoanelor care urmau să fie deportate, dar afaceristul Friedrich Trump nu a stat degeaba.

Recent, tabloidul german Bild a descoperit o scrisoare pe care bunicul lui Donald Trump, Friedrich Trump, le-a trimis-o autorităților bavareze, în anul 1905 , pe care le roagă să nu îl deporteze. Scrisoarea, scrisă de mână, în limba germană, a fost tradusă în SUA de Austen Hinkley, de la revista Harpers.

Aceasta era adresată prințului Luitpold de Bavaria, sub conducerea căruia se afla și Kallstadt. Acesta îl roagă pe prinț să nu îl deporteze înapoi în SUA. Însă, Prințul Luitpold a respins cererea de repatriere a lui Trump, iar familia lui s-a stabilit, mai târziu, în New York.

Iată conținutul integral al scrisorii:

„Cel mai împăciuitor, cel mai puternic Prinț Regent! Cel mai grațios Regent și Lord!,

M-am născut în Kallstadt la data de 14 martie 1869. Părinții mei au fost muncitorii onești, simpli, pioși ai unei podgorii. M-au ținut cu strictețe pe drumul cel bun – al diligenței și pietății, au avut grijă să merg cu regularitate la școală și biserică, m-au învățat obediența absolută în fața autorității.

La 13 ani, în 1882, mi-am început ucenicia pentru a deveni frizer. Am emigrat în 1885, la 16 ani. În America am avut grijă de afacerile mele cu diligență, discreție și prudență. Am avut parte de binecuvântarea lui Dumnezeu și m-am îmbogățit. Am obținut cetățenia americană în anul 1892. În 1902 mi-am cunoscut actuala nevastă. Din păcate, ea nu a putut tolera clima din New York și m-am întors cu familia mea dragă în Kallstadt.

Orașul a fost bucuros să primească un cetățean capabil și productiv. Bătrâna mea mamă a fost bucuroasă să-și vadă fiul, nora și nepoata; știe acum că are pe cineva care să o îngrijească.

Însă ne-am confruntat dintr-o dată, la fel cum un fulger lovește din cerul senin, cu vestea că Ministerul Înaltului Stat Regal a decis că trebuie să ne părăsim rezidența din Regatul Bavariei. Am fost paralizați de frică; viața noastră fericită de familie a fost întunecată. Soția mea a fost învinsă de anxietate, minunatul meu copil s-a îmbolnăvit.

De ce am fi deportați? Această situație este foarte, foarte grea pentru familia mea. Ce vor crede tovarășii noștri cetățeni dacă oameni cinstiți sunt puși în fața unui astfel de decret – asta ca să nu mai menționez pierderile materiale considerabile care vor apărea. Mi-ar plăcea să devin cetățean bavarez din nou.

În această urgentă situație nu am altă soluție decât să mă întorc spre adoratul, nobilul, înțeleptul și justul nostru lord suveran, conducătorul nostru solemn, Alteța Sa Regală, cel mai puternic dintre toți, care a uscat până acum atât de multe lacrimi, care a condus într-un mod atât de benefic, și just, și înțelept, și blând și care este profund și călduros iubit, cu cea mai umilă rugăminte, ca cel mai puternic dintre toți să se înduplece din milă și să îi permită solicitantului să rămână în Regatul Bavariei, cel mai milostiv dintre toate.

Al Dumneavoastră cel mai umil și obedient,

Friedrich Trump”

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Tatăl lui Donald Trump (al patruzeci și cincilea președinte al Statelor Unite), Frederick Christ „Fred” Trump (11 octombrie 1905 25 iunie 1999), a fost un dezvoltator imobiliar germano-american în principal în New York City. Tatăl lui Fred Trump, Frederick, a murit când Fred avea 12 ani.

Interesant este că acum, în zilele noastre, nepotul Donald Trump vrea deportarea directă a imigranţilor ilegali, „fără judecători sau tribunale”.

FOTO – Wikipedia


Citește și… OPINIE/ PAH, despre justiția din România: Când „merge și-așa” nu mai funcționează


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI