Comentează“Dragă Cătălin,
Acest mesaj nu e o critică la adresa ta sau a colegilor. Sunt doar câteva vorbe care să le aducă putere celor care luptă pentru viața lor și celor care luptă pentru ca noi să putem să luptăm pentru viața noastră. Medicii, acele furnici în halate albe.
Știu că articolele voastre critice, pentru care vă felicit, determină autoritățile să ia măsurile necesare.
Dar mai știu că o vorbă bună într-o mare de sudalme are efect universal, de panaceu.
Până la urmă, cu toții lăsăm în urmă vorbele și faptele bune.
Nu m-am prezentat. Sunt medic primar Toma Rodica, specializare neurologie și psihiatrie pediatrică. Am 68 de ani, lucrez part-time încă, pentru că îmi place să cred că lumea are încă nevoie de mine.
“Mă simt atât de fragilă”
În urmă cu câțiva ani, am fost diagnosticată cu o boală cronică imunodepresivă, mielom multiplu, în tratament la secția de Hematologie a Spitalului Fundeni.
Mă simt atât de fragilă. Însă furnicile în halate albe îmi dau încrederea de care am nevoie. Și asta nicidecum pentru că sunt medic. Puterea pe care o mai am este de la mărturiile învingătorilor alături de care aștept, lună de lună, să mă vadă doamna doctor. Și de la copiii mei. Și de la speranța că va fi mai bine, după ce vom fi trecut de pandemie.
Să știți că bolnavii cronici nu au fost uitați.
Perfuziile pe care trebuie să le fac trei săptămâni nu se pot face decât la Hematologia de la Fundeni.
N-aș vrea să fiu plictisitoare, dar iată rutina mea lunară. Chit că am fost în stare normală, de urgență sau de alertă.
“Obligativitatea purtării măștii e sfântă”
De fiecare dată, la intrarea în spital, ești întâmpinat de doi bărbați bine echipați din punct de vedere sanitar, care te întreabă cu ce probleme ai venit. Fiind anunțată telefonic de registratură că trebuie să vin, eram trecută pe un tabel la intrare. Se intră individual, la distanță de 2 metri unul de altul. Obligativitatea purtării măștii e sfântă. Urmează cortul de triaj. Una îți ia temperatura, cealaltă îți pune întrebările din chestionar. Pe care, apoi, îl semnezi.
La biroul de internări de zi, aceleași amabilitate și rapiditate în completarea documentelor, la compartimentul recoltare, ce să mai vorbesc. Dna Nely, o asistentă cum rar întâlnești în priceperea de a-ți găsi venele și așa greu încercate de boală.
La ora 11.00, după venirea analizelor, o altă discuție cu medicul curant pentru ce e de făcut în continuare, rețetele gratuite, plus recomandarea care să conțină perfuzia pe care tot asistenta ți-o pune cu zâmbetul pe buze. Da, sunt zâmbete și aici!
În tot acest timp se șterg permanent clanțele și se curăță pavimentul cu un aparat special.
“Respect pentru pacienții în suferință”
Sincer, ne simțim în siguranță. Mărturisesc că am avut oportunitatea de a urma tratamentul în străinătate, însă am încredere în medicii noștri.
Numele celor cărora le mulțumesc nici n-au relevantă. În locul prof. dr. Coriu, șeful celor trei secții de Hematologie, recent ales președintele Colegiului Medicilor din România, și al doamnei dr. Bădeliță, puteți trece orice nume. De cele mai multe ori, omul e mai important decât numele.
În opinia mea, modul în care s-au organizat în această perioadă grea arată respect pentru pacienții în suferință.
Fără să mai fac referire la faptul că am trecut printr-o septicemie, împreună cu ei și copiii mei, închei cu un mesaj personal.
Dragă Cătălin,
Nu ne-am cunoscut, am făcut-o doar prin intermediul textelor pe care abia aștept să le citesc în fiecare zi.
Mi te imaginez corect, aprig și înverșunat pentru aflarea adevărului.
Am citit recent că și aisbergurile au început să se topească”.