ComenteazăIată a cincea scrisoare, de la Bety, din Toronto, Canada:
Dragă națiune,
S-au făcut deja patru ani de când drumurile noastre s-au despărțit, dar îmi doresc tare mult ca tu să fii bine. Îndeajuns de bine încât să nu-mi mai sfătuiesc prietenii și familia să emigreze. Să nu-mi mai stea stomacul în gât când citesc vreo știre despre tine.
Nu te urăsc, dar nici nu te idolatrizez. Cred că multe din oglinzile în care te uiți sunt mincinoase, ca de bâlci, și mă doare că ocolești sistematic oglinzile reale.
Am crezut multă vreme că vom reuși să creștem împreună. Dar am văzut, cu timpul, cum direcția spre care ne uităm nu mai e aceeași. Sigur, nimeni nu e perfect și orice pădure are uscături. Dar să faci din imperfecțiune politică de stat și să alegi cele mai uscate uscături să te conducă înseamnă că îți place să ții ștacheta mult prea jos.
Te-am părăsit, națiune, când mi-a fost clar că revoluția pe care o visez eu nu se va întâmpla niciodată. Degeaba strigi în stradă că vrei “o țară ca afară”, dacă îți dorești doar drepturile, nu și obligațiile. Degeaba ceri altora să se schimbe și să se implice, dacă tu nu reușești să vezi mai departe de propria burtă.
Toronto, Canada
Bine e când dreptatea e aceeași…
Pentru mine, binele nu e atunci când poți să-ți permiți o mașină sau un concediu, ci atunci când, conducând mașina sau întorcându-te din concediu, nu simți nevoia să înjuri pe oricine-ți iese în cale.
Când nu ești tot timpul în gardă, de cum deschizi ochii dimineața, cu încrâncenare, pentru că cineva va încerca să-ți tragă o țeapă, să-ți taie calea, să te nedreptățească în vreun fel.
Binele e când societatea are încredere în individ, iar individul are încredere în societate. Când toți sunt conștienți că nu există lume perfectă, dar fac tot ce le este în putință să fie înșiși cea mai bună versiune a lor.
Când greșeala are aceeași greutate și aceeași pedeapsă, iar dreptatea e aceeași pentru toți. Când neștiința se combate cu educație, nu cu miștouri, iar discuțiile în contradictoriu se poartă cu argumente, nu cu pumni.
Cum poți ajunge tu, națiune, la binele meu? Habar n-am. Dacă aveam vreo soluție, vreo urmă de speranță, poate că n-aș fi capitulat.
Drumurile noastre s-au despărțit definitiv, dar îmi doresc tare mult ca tu să fii bine. Așa cum înțelegi tu binele.
Cu drag, Bety B., 37 de ani, producător media, Toronto, Canada
Citește și: