Iată a patra scrisoare, trimisă de Alexandru, din Dortmund, Germania
După aproape 9 ani în Germania, România a început să însemne pentru mine, în mare, doar țara în care m-am născut și unde mă întorc mereu cu inima strânsă, pentru că știu că după nici două-trei zile îmi doresc din nou să plec.
Nu… nu m-aș fi dus la protest dacă aș fi avut ocazia. Nu pot să cred că dacă “cei răi” vor fi alungați, atunci vor veni “cei buni”… Mă gândesc la câțiva prieteni de joacă din fața blocului din copilărie, care au ajuns să reprezinte viitorul politicii din România. Niște copii slabi la școală și la caracter.
Dragnea e doar un nume
Nu… nu m-aș fi dus la protest. Dacă prostestele îl bagă pe Dragnea la pușcărie nu înseamnă că primarul satului va face drumul în loc să își facă gardul la vila personală din acei bani. Dragnea, Iohannis, Dăncilă sunt doar niște nume… În locul lor, puteau fi la fel de bine prietenii mei din copilărie sau părinții lor.
Cei mai mulți dintre români suferă de o lipsă enormă de respect față de cei de lângă ei, de spirit civic, de bun-simț… Și de o lipsă enormă de frică. Nu le este frică de urmări pentru că urmările pot fi negociate sau șterse mai tot timpul.
Nu vreau să minimalizez gesturile românilor care au ieșit în stradă și au protestat. Dar mi se pare penibil să văd cum românii se amăgesc că sunt în centrul atenției, când prezintă știrile din străinătate despre România. Germanii, vorbesc despre oamenii de rând, habar nu au că s-a întâmplat ceva în România. La momentul protestelor, germanii au urmărit tragedia din Genova, cu podul, după care și-au pus problema să verifice, să nu se clatine vreun pod de la ei. Nu s-au întrebat dacă a fost afectată democrația din România și dacă nu cumva asta ar putea afecta democrația din Germania.
România nu mai surprinde pe nimeni; e acelasi disc cu aceeasi melodie de jale perpetuă. Cât despre familiile și prietenii “de acasă” nu îmi fac griji prea mari, pentru că, în stilul inconfundabil, se descurcă ei cumva!
Alexandru Vrânceanu, 36 de ani, este medic urolog, la un spital din Dortmund
Citește și:
Apelul disperat al unui primar din România. Ce s-a întâmplat în comuna sa, după inaugurarea a 9 kilometri de autostradă
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro