ComenteazăIată a doua scrisoare, de la Cătălin, fotograf în Austin, Texas, SUA.
Pesimistul din mine e convins că România se cam duce naibii. Lent și implacabil. Pe 10 august, într-o scurtă pauză de amiază, în România era deja târziu, am aruncat un ochi pe rețelele de socializare, să văd cum se desfășurau protestele. Când am văzut ce s-a întâmplat, mi-au dat lacrimile. E dureros să asiști de departe la asemenea scene.
Pentru o clipă, m-a copleșit senzația că România e un autobuz imaginar burdușit cu oameni, care gonește pe o autostradă către infern. La volan, un șmecher disperat să scape de consecințele legale ale faptelor sale.
În aprilie, am devenit cetățean SUA. A fost o alegere. Aș fi putut să trăiesc aici ca rezident permanent mult și bine. Am făcut alegerea asta pentru că îmi trăiesc viața de zi cu zi în societatea asta și cred că am o datorie să particip ca alegător, nu să stau pe margine și să cârcotesc în gol. Pentru că ce s-a întâmplat în noiembrie 2016, când SUA s-a trezit cu un președinte cam la fel de competent ca doamna prim-ministru al României, dar probabil mult mai hain, îmi afectează viața și, foarte des, buna dispoziție.
«Am votat, voi vota»
Am înțeles de la unii dintre noii mei conaționali că democrația e, de fapt, un sistem foarte fragil, că lupta pentru a o proteja și a o perfecționa nu a început cu noi și nu se termină niciodată. Că nu există izbândă finală și că în momentul în care refuzăm să ne implicăm, când ne lăsăm toropiți de lasă-mă să te las, cineva se va strecura la volan și va demara în trombă către iad, cu noi toți adormiți în scaune.
Am votat de aici la alegerile din România și voi vota în continuare. Am păstrat cetățenia română. Pentru că îmi pasă de ceea ce se întâmplă acolo, indiferent dacă mă voi mai întoarce sau nu să locuiesc în România vreodată.
Optimistul din mine, mult mai firav decât pesimistul, speră că România nu se va duce naibii. Sunt o mulțime de oameni în țară care pot să schimbe lucrurile în mai bine. Sunt câțiva lideri promițători, care par să se ridice din tumultul ultimilor doi-trei ani, sunt valuri-valuri de oameni care par să fi înțeles că lupta nu se termină, doar variază ca intensitate, că e musai să se implice, chiar dacă numai cu un vot, o dată la câțiva ani.
Cătălin A., 39 de ani,e fotograf și trăiește de șase ani în Austin, Texas
Citește și: