- Cristian Șerbănescu le-a trimis scrisori părinților săi pe când se afla într-o închisoare din Brazilia, unde a ajuns după ce a acceptat să fie cărăuș de cocaină
- Mesajele lui sunt, într-un fel, adresate tuturor celor care sunt tentați de banii pe care îi oferă traficanții de droguri pe ruta America de Sud – Europa
- Sute de români își riscă viața și libertatea în aceste transporturi de cocaină
- 4.000 de euro pentru un zbor dus-întors, cine n-ar vrea asta?
- „Pentru mine, banii sunt doar niște hârtii”, le scria Cristian mamei și tatălui lui, după ce trecuse prin experiențe îngrozitoare pe parcursul detenției din închisoarea braziliană din orașul Itaí
- Este confesiunea unui om care nu-și plânge de milă, ci recunoaște că a greșit, a ispășit și s-a transformat.
de Delia Marinescu
La ușa camerei de la hotelul ieftin din São Paulo în care s-a cazat Cristian a bătut o braziliancă de vreo 30 de ani. Femeia știa doar câteva cuvinte în engleză, așa că s-au înțeles mai mult prin semne. A scos din geantă niște capsule de cocaină și i le-a arătat lui Cristi.
Cristian a înlemnit. L-a sunat imediat pe colegul lui de generală care era în Spania și i-a zis, pe un ton care masca frica în nervi: „Ce sânge faci, eşti nebun la cap?”.
Practic, recrutorul își încălcase înțelegerea – îl punea să facă exact ceea ce refuzase clar de la bun început: să înghită capsulele.
„Nu-ţi face probleme”, i-a răspuns amicul din România.
Racolat din România să transporte droguri pe ruta America de Sud – Europa, Cristian Șerbănescu ajunsese, în decembrie 2012, într-un hotel din São Paulo, orașul cu aproape 15 milioane de locuitori, cel mai mare din întreaga emisferă sudică.
Cristian lucrează acum la un bar și are și o mică afacere în care produce lumanări, ca în imaginea aceasta
Când intuiția îți spune „cei 4.000 de euro nu vor fi ai tăi”
După ce brazilianca a plecat de la el cu capsulele de cocaină, Cristi și-a așternut gândurile într-un carnețel. „Scrisesem un statement pentru a mea iubită, pentru că aveam de gând să-i zic ce făcusem, n-aveam de gând să trăiesc într-o minciună”.
Pe lângă mărturisirea față de ea, își punea pe foi planurile pe care le avea pentru întoarcerea în țară. Ce urma să facă după ce încasa cei 4.000 de euro pe care traficanții de droguri i-i promiseseră când ar fi ajuns cu marfa în Spania.
Însă „lucrurile alea nu erau aliniate direct cu ce simţeam”, își amintește Cristian momentul în care intuiția îi spunea ceva, iar el n-o asculta.
E genul acela de disonanță, între viitorul desenat, dar pe care simți, cumva, că n-o să-l trăiești așa cum ți l-ai închipuit, că se va întâmpla ceva.
„Tată, spune-i mamei că o să întârzii puţin, o să fie bine, sunt în aeroport în Brazilia, arestat”
Brazilianca s-a întors cu un laptop în care era ascuns un kilogram de cocaină. Cristi s-a gândit că ar putea fi mai ușor depistată la filtrul de control decât dacă ar fi fost impregnată în haine, așa cum i s-a spus inițial. Însă nu avea încotro, era prea târziu să mai iasă din schemă, așa că a acceptat.
A luat un taxi spre aeroport. „Semne erau, îmi bătea inima, dar refuzam să mă gândesc”.
L-au prins imediat. Cristi Șerbănescu crede că a fost sacrificat de la bun început și trimis special ca să fie prins.
Traficanții aruncă de multe ori momeală-vie către polițiștii din aeroporturi, pentru ca aceștia să fie ocupați în timp ce trec prin filtrele de control adevărații cărăuși, care au la ei multe kilograme de cocaină. Pe aceștia, traficanții îi antrenează, îi îmbracă în haine de firmă, le iau bilete la business class. Fetele sunt duse la coafor, arată ca niște femei business executive, aflate în călătorii de afaceri.
După ce polițiștii i-au pus cătușele lui Cristi, l-au dus într-o celulă din aeroport.
„M-au dezbrăcat, mi-au scos cureaua, şireturile de la adidaşi, tot cu ce m-aş fi putut tăia, spânzura sau sinucide în orice fel”.
L-au pus să semneze niște documente scrise în portugheză, pe care „am refuzat să le semnez, pentru că nu înţelegeam ce scrie”.
A avut dreptul să dea telefoane cui voia el. După ce l-a sunat pe fostul coleg de generală, iar acesta nu i-a răspuns, a format numărul tatălui lui.
„Tată, spune-i mamei că o să întârzii puţin, o să fie bine, sunt în aeroport în Brazilia, arestat”. Tatăl „a rămas mut”.
A doua zi, l-au transportat într-o închisoare plină cu deținuți brazilieni care vorbeau numai portugheză. „Nu înţelegeam o boabă, eram ca pe altă planetă”. A avut noroc cu un libanez, care știa câteva cuvinte în engleză, și cu un turc, care vorbea puțină română. Cu brazilienii vorbea mai mult „spaniolă cu semne”.
O lună mai târziu, a fost transferat la penitenciarul din Itaí, un oraș aflat la 300 de kilometri distanță de São Paulo, unde sunt aduși străinii care comit infracțiuni pe teritoriul Braziliei.
Acolo erau închiși peste 1.500 de deținuți din 86 de țări din întreaga lume. 70% dintre ei se aflau după gratii din același motiv: trafic internațional de droguri.
„Eu niciodată nu mă trezisem dimineaţa înaintea iubitei mele, să îi fac cafeaua”
În închisoare, printre traficanții de droguri Cristian Șerbănescu a învățat portugheza, spaniola și puțină swahili. Aceasta nu este închisoarea unde a fost închis Cristian. Foto:EPA
A fost repartizat într-o celulă cu alți zece deținuți: cinci nigerieni, un italian, doi spanioli, un deținut din Kenya și altul din Eritrea. Șase dintre ei dormeau în paturi, iar patru pe jos. El li s-a alăturat celor care-și petreceau nopțile pe ciment.
„Nici unul din ăia 11 nu voiam să fim acolo. Lucrul ăsta ne-a forţat să înţelegem că vreau, nu vreau, trebuie să accept lucrul ăla. Împăcarea de sine e raiul pe pământ”
Cristian Șerbănescu
A învățat repede regulile. În fiecare zi, unul din cei 11 se trezea la șase dimineaţa, spăla baia din celulă, apoi se ducea la bucătărie să ia pâine, lapte şi cafea şi îi servea pe ceilalți zece. Strângea mâncarea și mătura încăperea. Ritualul se repeta la prânz și la cină.
În căldura tropicală și în sosul tuturor națiilor, rutina obositoare l-a întors pe Cristian către el însuși, l-a făcut să întrezărească altfel propriile responsabilități.
„Lucrurile astea mi-au dat de gândit: eu niciodată nu mă trezisem dimineaţa, înaintea iubitei mele, să îi fac cafeaua”, spune Cristian.
Alte reguli sfinte alte conviețuirii acolo erau: să nu furi și să nu înjuri familia cuiva. „Ai ceva cu mine, o rezolvăm între noi, nu zici nimic de mama mea, de sora mea”.
De fiecare dată când se întâlnea cu alt deținut, în loc de „salut”, în portugheză sau engleză, Cristi spunea: „Freedom for us” (n.r. – libertate nouă). De aceea, porecla lui era „Freedom man”.
„Off… mămica mea”
Cristian nu avea dreptul să sune acasă de pe telefonul fix al închisorii, însă putea să riște să dea un telefon de pe mobilele pe care le aveau ascunse în celule unii deținuți. Nu a făcut-o, însă, niciodată.
„N-aş fi putut să mă îndur să o sun pe mama, să îi aud vocea”. Vorbeau doar prin scrisori. „Lucrul ăsta îmi dădea putere şi m-a ţinut motivat”.
Scrisorile pe care le trimite părinților și surorii lui descriu un om care pare că se maturizează cu fiecare epistolă.
„Sărut-mâna, mămica mea!”, scrie Cristian Șerbănescu luni, 31 decembrie 2012, ora 18. Își notează minuțios reperele timpului care se întindea ca o cocă nesărată.
„Off… mămica mea! Ultima zi din 2012! Nu-mi vine să cred că s-a dus anu și eu sunt încă atât de departe. Sper că ați băut și pentru mine un pahar de Crăciun!”
„Iubita mea frățioară, a greși este omenește, nu întotdeauna facem alegerile cele mai corecte, iar câteodată nici nu înțelegem de ce le-am făcut. Important e să învățăm din ele. Greșelile se numesc EXPERIENȚĂ”, scrie Cristian marți, 25 iunie 2013, ora 9.
În închisoare, printre traficanții de droguri a învăţat portugheza, spaniola și puțină swahili
Pentru că a interacționat cu deținuți din țări de pe toate continentele, a învăţat să țină cont de diferențele culturale.
„Dacă știi că lucrul ăla pentru el e altceva, poţi să îl înţelegi și percepi lumea altfel”.
Aici și-a dat seama că îi plac limbile străine. Pe lângă engleza pe care o știa dinainte, a învăţat portugheza, spaniola și puțină swahili – o limbă care se vorbește în sud-estul Africii.
Timp de opt luni a fost și la şcoală, după gratii, la cursuri de gimnaziu. A făcut istorie, geografie și filozofie în limba portugheză.
În penitenciarul brazilian, mai erau închiși 40 de români pentru trafic internațional de droguri, însă pe aripa lui erau doar doi – unul de vârsta lui și altul de vreo 50 de ani. Cel tânăr i-a devenit tovarăș.
Desen trimis de Cristian din închisoare de ziua mamei sale
Revoltă în închisoarea narcotraficanților
După un an şi șase luni de când a fost arestat, a fost chemat în instanță. 6115 – este numărul pe care îl ține minte și acum și care prescurtează sentința primită. Șase ani, o lună, o săptămână şi cinci zile.
Câteva luni mai târziu, în penitenciarul supraaglomerat a avut loc o revoltă.
După un weekend în care Cristian spune că funcționarii abuzaseră de puterea lor, deținuții au dat foc la saltele, au dărâmat uşile de metal care țineau locul gratiilor și au ieșit abuziv în curtea penitenciarului.
Pedepsele care au urmat au fost crunte, își amintește Cristian. I-au bătut pe toți cu bastoanele la pielea goală, i-au băgat câte 50 de deținuți într-o celulă în care în mod normal stăteau 11 și i-au ținut nemâncați două zile.
„Am avut un înger care m-a ţinut viu şi a trecut orice pe lângă mine, fără să-mi lase traume sau psihoze”
Cristian Șerbănescu
Deși avea de petrecut peste șase ani în spatele gratiilor braziliene, după doi ani şi opt luni a primit o scrisoare de la Tribunalul Federal din Brazilia, prin care îl anunțau că pedeapsa i-a fost redusă la doi ani și câteva zile.
Stătuse, practic, opt luni în plus, doar pentru că vestea clemenței acordate a venit prea târziu, înghițită în birocrația unei Brazilii pe suprafața căreia încape întreaga Europă.
S-a dus la gardieni și le-a arătat scrisoarea, iar a doua zi la miezul nopții l-au eliberat.
Adresa închisorii lui Cristian pe spatele unui plic trimis acasă
Viața lui a început din nou cu o foaie pe care scria „alvara da soltura”
A ieșit din închisoare doar în tricou, pantaloni și șlapi.
În mână avea o foaie pe care erau tipărite cuvintele „alvara da soltura” (permis de eliberare), un bilet de autobuz și 11 reali brazilieni (echivalentul a 11 RON). Telefonul, banii și hainele cu care Cristian intrase în penitenciar fuseseră distruse, pe post de pedeapsă în urma revoltei deținuților.
Părinții i-au trimis bani de bilet de avion de întoarcere și a apucat să viziteze câteva zile orașul Rio de Janeiro, așa cum visase când plecase din România, cu doi ani și opt luni în urmă.
Când s-a întors în țară, a încercat să își pună în aplicare ce învățase după gratiile braziliene: limbă, atitudine, contact cu oameni diverși în condiții de stres.
A vrut să se angajeze la un call center unde căutau vorbitori de portugheză. După ce a trecut de primele interviuri în limba pe care acum o stăpânea, l-au întrebat dacă a făcut vreun curs și are vreun certificat. Cristian le-a zis că a locuit în Brazilia, dar nu și ce a făcut acolo. Apoi nu l-au mai sunat.
Nu a reușit în România, a plecat la Londra
Studentul Cristian Șerbănescu fotografiat la Londra
„A fost destul de greu pentru mine, pentru că nu îmi găseam locul în România. Nu pot să zic că am fost rejectat, dar pot să zic că am căutat cu tot dinadinsul să evit orice fel de rejectare”.
Ceea ce înseamnă că, după atâta luptă interioară cu el, avea nevoie și de o minimă acceptare de la ceilalți.
De aceea a plecat la Londra, unde s-a angajat la un restaurant brazilian. Șefilor și colegilor nu le-a spus ce a făcut în Brazilia și nici ei n-au insistat să afle.
„Oamenii judecă. Pe unii i-am lăsat să ştie după un timp, dar doar pe cei care aveau deja o părere formată despre mine”.
În prezent, Cristian este student în anul I la Facultatea de Business Management a Bloomsbury Institute din Londra și lucrează la un bar. În paralel, pune pe picioare o afacere cu lumânări decorative manufacturate de el.
Închisoarea din Brazilia „a fost, per total, o experienţă negativă cu multă pozitivitate. M-am descoperit pe mine şi am aflat cum vreau să îmi trăiesc restul vieţii, ce vreau eu de la viaţa asta, ce vreau să las şi care sunt valorile mele”.
Citește și: