Cuprins:
Bilet comun STB și Metrorex
Tot de la 1 august va fi introdus și exista un bilet comun Metrorex-STB care va costa 5 lei care va oferi acces timp de 90 de minute la ambele rețele de transport.
Potrivit comunicatului de presă, un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB / Metrorex pentru o zi va fi 14 lei.
Noutatea la abonamentele de 24 și 72 de ore este că acestea vor fi chiar 24 de ore de la momentul emiterii. Se elimină noțiunea de abonament „de zi” care, cumpărat la ora 18:00, de pildă, era valabil doar 6 ore din acea „zi”.
Ministerul Transporturilor anunță că ambele companii vor introduce abonamente de 6 luni sau de un an. Prețurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre rețele (140 de lei în comun STB / Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB / Metrorex), respectiv 700 de lei (1200 de lei în comun STB / Metrorex).
Ambele companii vor oferi posibilitatea de recuperare a abonamentelor nominale în caz de pierdere. Titularii se pot prezenta cu actul de identitate, iar abonamentele vor fi emise din nou pe numele acestora.
Scumpirea biletelor STB va reprezenta prima creștere pentru transportul în comun din București din 2008. În schimb, ultima creștere a biletelor la metrou a avut loc în 2014.
Autoritățile transmit că încasările suplimentare generate de această măsură se vor reflecta direct în condițiile de călătorie – prin investițiile pe care cele două companii le vor putea efectua.
În finalul comunicatului în care sunt anunțate noile scumpiri scrie că „atât Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, cât și Primarul General al Municipiului București, Nicușor Dan, îi încurajează pe bucureșteni să opteze pentru un transport în comun terestru și cu metroul”.
Noile prețuri ale călătoriilor și abonamentelor Metrorex și STB
- O călătorie cu metroul sau transportul în comun terestru va costa 3 lei, iar un bilet comun STB / Metrorex va fi 5 lei.
- 5 lei va costa un bilet comun care include o călătorie cu metroul și 90 de minute în transportul în comun terestru.
- Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei
- Abonamentul comun STB / Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei.
- Abonament comun STB / Metrorex pentru 7 zile va fi 50 de lei.
- Abonamentul pentru o lună va fi 80 de lei doar pentru metrou sau doar pentru STB. Prețul pentru ambele rețele va fi de 140 de lei.
- Abonamentul pentru 6 luni va costa 400 de lei pentru metrou sau doar STB. Abomanetul pentru 6 luni în comun va costa 700 de lei
- Abonamentul pentru 12 luni va costa 700 de lei pentru metrou sau doar STB. Prețul pentru ambele rețele este de 1.200 de lei