„Am confirmat decesul a 16 persoane la faţa locului – opt bărbaţi, cinci femei şi trei copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă, William Ntladi.

De asemenea, potrivit autorităților, alte 16 persoane au fost rănite. Echipajele de urgență sosite la fața locului au reușit să le resusciteze și, mai apoi, să le transporte la spital.

Dintre răniţi, „patru sunt spitalizaţi în stare critică, unsprezece sunt stabili”, iar ultimul, un minor, „este acum pe deplin conştient”, a detaliat William Ntladi.

Bilanțul deceselor a fost revizuit în scădere, după ce autoritățile anunțaseră în primă fază „cel puțin 24 de morți”.

iniţial, serviciile de urgență au crezut că a avut loc o explozie, dar ulterior au descoperit că era vorba de o scurgere de gaz. La faţa locului a fost găsită o sticlă de oxid de nitrat.

„Când am ajuns, am văzut zeci de persoane zăcând în toată zona din cauza inhalării acestui gaz toxic”, a precizat William Ntladi.

Potrivit primelor cercetări, aceştia au fost otrăviţi de o scurgere din butelie. „Se pare că este vorba de o scurgere de gaz dintr-o butelie, despre care se crede că era încărcată cu oxid de nitrat, un gaz foarte toxic care i-a afectat pe locuitorii acestei aşezări din Boksburg”, a explicat William Ntladi.

„Informaţiile preliminare indică faptul că aceste persoane foloseau acest gaz în cadrul activităţilor lor ilegale de minerit. Se pare că minerii foloseau gazul pentru a extrage ilegal aurul din pământ”, a afirmat William Ntladi pentru AFP.

Echipele de salvare, urmate de poliţia judiciară, au cercetat noaptea târziu întreaga zonă afectată, un amalgam de barăci mizere din cărămidă şi tablă ondulată, după cum au observat la faţa locului jurnaliştii AFP.

Barăcile se află la poalele unei vechi mine abandonate.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News