Pana mai ieri era considerat a fi un moft, o distractie estivala pentru pustii protipendadei. Acum, insa, este o alternativa, poate singura, la aglomeratia infernala care a sufocat orasul, care a gatuit pana si cele mai mici stradute. Din nestiinta, ignoranta sau doar teribilism, foarte multi au transformat micile scutere in adevarati bolizi pe doua roti, aducatori de moarte.
Un asemenea incident in urma caruia viata unui tanar de 18 ani a fost rapusa pe loc s-a produs vineri dimineata, in zona podului Eroilor, din Capitala. Din cauza vitezei si a lipsei de experienta, conducatorul a pierdut controlul scuterului care a derapat pe caldaram. Poate ca urmarile nu ar fi fost atat de grave daca cel aflat pe sa in spate ar fi purtat casca de protectie. Asa insa, la impactul violent cu solul, adolescentul s-a lovit la cap si a murit pe loc.
Amicul sau, care cumparase suterul cu numai o zi inainte, a scapat cu viata, insa gravele leziuni pe care le-a suferit au facut ca el sa fie internat in spital.
Cu mai putin de 24 de ore inainte, pe str. Caporal Grigore Marin, s-au consumat scene teribile, terifiante, trase parca la indigo cu cele din zona Eroilor. In intersectia cu strada Runcu, un scuter pe care se aflau doi elevi ? S. Alexandru, 19 ani, si B. Daniel, 17 ani, ambii elevi la Liceul Dacia ? s-a izbit frontal cu o motocicleta Kawasaki condusa de S. Florin (29 de ani).
Doi tineri au murit in urma impactului
Violenta impactului i-a fost fatala atat lui Daniel, cat si lui Florin, care au murit pe loc. Si in acest caz, una dintre victime nu purta casca de protectie.
Printre cei care au fost implicati in accidente cu motocicleta s-a aflat chiar si un politist de la Brigada Rutiera. Subofiterul a accidentat grav un pieton care traversa neregulamentar.
Cel putin doua accidente pe zi in care sunt implicati motociclisti
Conform statisticilor Brigazii de Politie Rutiera, in primele cinci luni ale acestui an, numai in Capitala s-au produs 244 de accidente rutiere in care au fost implicate scutere sau motociclete. In urma acestor grave incidente, opt persoane au murit, iar 267 au fost ranite. Numarul accidentelor grave si al celor care au avut de suferit de pe urma acestora cu motoscutere e de circa 20% din totalul accidentelor rutiere.