Chestiunea e mult prea serioasă. Probabil că înseşi negocierile ar fi trebuit precedate de informarea detaliată a Parlamentului şi de un mandat clar stabilit de acesta. Nu-s de exclus nici o largă dezbatere publică – aşa cum s-a procedat în Polonia, în Cehia – a posibilului angajament militar de o asemenea anvergură, ba chiar şi consultarea prin referendum a poporului care, nu-i aşa?, e suveran.
Fără îndoială, scutul ar întări, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, capacitatea de apărare. Lucrurile trebuie însă evaluate lucid, pe îndelete şi în întreaga lor complexitate. Nu suntem sub iminenţa unor atacuri nucleare (vezi pretextul dovedit a fi fost fals, sub care a fost declanşat războiul din Irak). Scutul american nu vizează Rusia, declară Băsescu. E însă aceeaşi Rusie care mârâia ameninţătoare acum doi ani că scutul o va determina să-şi dezvolte armamentul strategic ofensiv, ţintind zonele unde va fi amplasat. România îşi asumă acum acest risc. Ca şi pe acela al reacţiei adverse a unor mari state europene. În fine – ne aflăm întro criză economică – sunt de calculat costurile: se discută despre miliarde de dolari. Dacă ne amintim şi de miliardele pentru achiziţionarea de avioane F16 second-hand, apoi chiar vedem că “securitatea naţională costă”. Tocmai de aceea trebuie cumpănit. Nu de unul singur.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!